HCL 176/2018 Râmnicu Vâlcea adoptată
Alegere presedinte de sedinta Bobeanu Maria
- Denumire
- Hotărârea nr. 176 din 2018 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 176 / 2018
- Data
- 29 mai 2018
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 176
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară la data de 29 mai 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Având în vedere prevederile art.35, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.9, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobată prin Legea nr.673/2002;
Ca urmare a propunerii formulate în plenul şedinţei Consiliului Local potrivit căreia doamna consilier, Bobeanu Maria, a fost nominalizată pentru funcţia de preşedinte de şedinţă pentru lunile iunie, iulie și august 2018;
În temeiul art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Articol unic. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea doamna consilier, BOBEANU MARIA, pe o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: iunie, iulie și august 2018.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin Adrian POPA
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 mai 2018
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 172/2018Modificare anexe la Planul de analiza si acoperire a riscurilorHCL 173/2018Rectificare buget venituri institutii de culturaHCL 174/2018Declarare Municipiu Orasul Imnului NationalHCL 175/2018Aprobare contractarii unei finantari 25 mil leiHCL 177/2018Solicitare preluare Sala Sporturilor TraianHCL 178/2018Modificare si completare anexa 1 contract de delegare PIETE PREST SAHCL 179/2018Rectificare buget si lista de investitii 2018HCL 180/2018Aprobare buget Ziua Imnului National 2018
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.