12 iulie 2012

HCL 174/2012 Râmnicu Vâlcea adoptată

Desemnarea membrilor CL in AGA de la SC PIETE PREST SA

Pe scurt

Se decide înlocuirea celor 5 reprezentanți ai Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor de la S.C. PIEȚE PREST S.A. cu alți 5 reprezentanți, ca urmare a rezultatelor alegerilor locale din iunie 2012, prin eliberarea din funcție a vechilor membri și numirea noilor membri. Schimbarea urmărește să asigure reprezentarea municipiului în AGA, conform acordurilor și actelor adoptate anterior, iar decizia va afecta modul în care se votează și se gestionează deciziile companiei S.C. PIEȚE PREST S.A. pentru locuitori. Nu se specifică sume sau termene concrete în excerpt, dar implică gestionarea patrimoniului public și supravegherea activităților societății în interesul municipiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 174 din 2012 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
174 / 2012
Data
12 iulie 2012
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Pe același subiect în Râmnicu Vâlcea

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 174/23 privind desemnarea membrilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. PIEŢE PREST S.A. Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 12 iulie 2012, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr.23566 din 05.07.2012, întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, referitor la modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.221/2010 privind desemnarea membrilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la S.C. PIEŢE PREST S.A. şi aprobarea contractului cadru de reprezentare, raport prin care se propune, de fapt, eliberarea din funcţie a celor 5 (cinci) reprezentanţi ai Consiliului Local în AGA de la această societate şi numirea altor 5 (cinci) reprezentanţi, ca urmare a rezultatului alegerilor locale din iunie 2012; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Având în vedere că prin art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 221 din 6 august 2010, au fost desemnaţi ca reprezentanţi ai Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. PIETE PREST S.A., domnul [NUME], domnul [NUME], doamna [NUME], doamna [NUME] şi domnul [NUME], ultimii doi fiind înlocuiţi cu domnul [NUME] şi domnul [NUME], prin hotărârea nr. 96/2012; În aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.188/2010, prin care s-a înfiinţat S.C PIEŢE PREST S.A, având acţionar unic Municipiul Râmnicu Vâlcea şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.222/2010 prin care a fost aprobat actul constitutiv al acestei societăţi; În temeiul prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.37 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.3, punctul 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Procedându-se în conformitate cu prevederile art. 45, alin.(5) din Legea nr.215/2001 şi întrunind votul majorităţii membrilor Consiliului Local prezenţi, pentru desemnarea domnilor Panduraşu Adrian Iulian, Boban Liviu Emil, Mihăilescu Gheorghe, Amza Valeru şi Nuică Ionuţ Eduard în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. PIEŢE PREST S.A., H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se eliberează din funcţia de reprezentanţi ai municipiului Râmnicu Vâlcea în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la S.C. PIEŢE PREST S.A. Râmnicu Vâlcea, doamna [NUME], domnul [NUME], domnul [NUME], domnul [NUME] şi domnul [NUME]. Art.2. Se desemnează 5 (cinci) reprezentanţi ai municipiului Râmnicu Vâlcea, din rândul membrilor Consiliului Local, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la S.C. PIEŢE PREST S.A., pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acţionar unic, după cum urmează: 1. dl Panduraşu Adrian Iulian; 2. dl Boban Liviu Emil; 3. dl Mihăilescu Gheorghe; 4. dl Amza Valeru; 5. dl Nuică Ionuţ Eduard. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: • Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru Servicii Publice; • Direcţiei Economico-Financiare; • S.C. PIEŢE PREST S.A; • Persoanelor prevăzute la art.1 şi 2. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Gigi Ion Matei jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 12 iulie 2012 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala