9 august 2016

HCL 173/2016 Râmnicu Vâlcea adoptată

August 2016 - modificare HCL 62 din 2013

Pe scurt

Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 62/2013 care stabilea mecanismul de recuperare a sumelor avansate de municipiu pentru proiectul de eficienţă energetică a blocurilor finanţat prin POR. Noul text prevede ca partea din contribuţia care revine asociaţiilor de proprietari (70%) să fie plătită în maximum un an de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, iar până acum arătau penalităţi de întârziere de 1% din suma neachitată; includerea acestei modificări vine după solicitările asociaţiilor privind un termen de plată mai lung începând de la data recepţiei. Pentru locuitori înseamnă că plata contribuţiei se poate face în 12 luni de la finalizarea lucrărilor, iar penalizările existente până acum ar urma să se aplice conform noilor prevederi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 173 din 2016 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Titlu oficial
61 - 9 August 2016 - modificare HCL 62 din 2013
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
173 / 2016
Data
9 august 2016
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Pe același subiect în Râmnicu Vâlcea

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.173/61 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.62/11.03.2013 referitoare la aprobarea "Mecanismului de recuperare a sumelor avansate de către municipiul Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cotei de contribuţie a asociaţiilor de proprietari", în cadrul programului privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe finanţat prin POR Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 9 august 2016, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie ; Luând în discuţie Raportul nr.30021 din data de 05.08.2016, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.62/2013 privitoare la aprobarea "Mecanismului de recuperare a sumelor avansate de către municipiul Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cotei de contribuţie a asociaţiilor de proprietari", în cadrul programului privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe finanţat prin POR în sensul achitării cotei de contribuţie la proiect ce revine asociaţiilor de proprietari, respectiv 70%, în termen de maxim un an de la data recepţiei la terminarea lucrărilor ; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Având în vedere faptul că prin alin.(2) al art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr.62/2013 s-a prevăzut că neplata contribuţiei la proiect ce revine asociaţiei de proprietari la termenele stabilite, atrage o penalizare asupra sumei datorate în cuantumul stabilit prin acte normative pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor datorate bugetului local şi ţinând seama de faptul că, în baza reglementărilor cuprinse în hotărârea susmenţionată, pentru asociaţiile de proprietari care nu au achitat până la termenul stabilit, respectiv data recepţiei la terminarea lucrărilor, contribuţia ce le revenea, au fost calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 1% din valoarea neachitată; luând în considerare solicitările asociaţiilor de proprietari cu privire la acordarea unui termen de plată a contribuţiei ce le revine care să curgă de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, dată la care au primit informaţii privind valoarea reală a lucrărilor executate; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ghidului Solicitantului pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere", domeniului de intervenţie 1.2 "Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe"; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se modifică alineatul 1 al articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local nr.62/2013 privitoare la aprobarea "Mecanismului de recuperare a sumelor avansate de către municipiul Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cotei de contribuţie a asociaţiilor de proprietari", în cadrul programului privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe finanţat prin POR, care va avea următorul conţinut : “Art.1 (1) Se aprobă "Mecanismul de recuperare a sumelor avansate de către municipiul Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cotei de contribuţie a asociaţiilor de proprietari", în cadrul programului privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, după cum urmează:  30% din contribuţia la proiect ce revine asociaţiei de proprietari va fi achitată în termen de 60 de zile de la data încheierii actului adiţional la contractul dintre municipiu şi asociaţia de proprietari, act adiţional ce cuprinde indicatorii tehnico-economici, durata lucrărilor de intervenţie şi sumele aferente cotelor de participare la proiect ale celor două părţi;  70% din contribuţia la proiect ce revine asociaţiei de proprietari va fi achitată în termen de maxim un an de la data recepţiei la terminarea lucrărilor.” Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Maria BOBEANU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 9 august 2016 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala