31 august 2015

HCL 168/2015 Râmnicu Vâlcea adoptată

Demarare proceduri pentru efectuare schimb de terenuri (SC HERY SRL)

Denumire
Hotărârea nr. 168 din 2015 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
168 / 2015
Data
31 august 2015
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă demararea procedurilor pentru efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Râmnicu Vâlcea şi societatea HERY S.R.L., municipiul oferind teren situat în strada Barajului nr.42, identificat prin planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre, în schimbul terenului, proprietatea societăţii HERY S.R.L., în suprafaţă de 872,49 m.p, situat la aceeaşi adresă, identificat prin planul de situaţie anexat

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.168 privind demararea procedurilor de efectuare a unui schimb de terenuri Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2015, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie ; Luând în discuţie Raportul nr.30019 din 21.08.2015, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune demararea procedurilor pentru efectuarea unui schimb de terenuri între municipiul Râmnicu Vâlcea şi S.C. HERY S.R.L., terenul aflat în proprietatea municipiului fiind situat pe str. Barajului nr.42, iar terenul aflat în proprietatea societăţii HERY S.R.L., în suprafaţă de 872,49 m.p., fiind situat la aceeaşi adresă; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ; Având în vedere adresa nr.483 din 05.06.2015, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.20731 din 05.06.2015, prin care societatea HERY S.R.L., cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Barajului nr.42, a solicitat, în calitate de proprietar al terenului în suprafaţă de 872,49 m.p., situat la adresa mai susmenţionată, efectuarea unui schimb de terenuri cu municipiul Râmnicu Vâlcea întrucât respectiva suprafaţă de teren este traversată de reţele de utilităţi publice, proprietatea municipiului, respectiv reţea de alimentare cu apă şi canalizare; ţinând seama, totodată, şi de faptul că terenul solicitat de către societate, aflat în proprietatea municipiului, în suprafaţă de 962 m.p., este situat la aceeaşi adresă, respectiv str.Barajului nr.42, fiind concesionat acestei societăţi, conform Contractului de concesiune nr.2383/1995, modificat prin Actul adiţional nr.3 din 25.01.2010; Luând în considerare faptul că terenul în suprafaţă de 872,49 m.p., proprietatea societăţii HERY S.R.L. este traversat, aşa cum rezultă atât din planul de situaţie, cât şi din avizul Apavil la Certificatul de Urbanism nr.560/14607/2015, de o reţea de canalizare menajeră DN 800 mm şi o conductă de alimentare cu apă Dn 600 mm, ambele reţele fiind proprietatea publică a municipiului, concesionate către APAVIL S.A.; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 18 voturi “pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă demararea procedurilor pentru efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Râmnicu Vâlcea şi societatea HERY S.R.L., municipiul oferind teren situat în strada Barajului nr.42, identificat prin planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre, în schimbul terenului, proprietatea societăţii HERY S.R.L., în suprafaţă de 872,49 m.p, situat la aceeaşi adresă, identificat prin planul de situaţie anexat. Art.2. Schimbul de terenuri prevăzut la art.1 şi rapoartele de expertiză tehnică de evaluare a acestora vor fi supuse spre aprobare Consiliului Local într-o şedintă ulterioară. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Direcţiei Urbanism ; - Direcţiei Economico-Financiare. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Ninel-Eusebiu VEŢELEANU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 august 2015 Intreaga hotarare scanata in format PDF

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă