HCL 168/2010 Râmnicu Vâlcea adoptată
Desfiintarea de drept contract de delegare gestiune serviciu public
- Denumire
- Hotărârea nr. 168 din 2010 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 168 / 2010
- Data
- 30 iunie 2010
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Documente
Text
ROMÂNIA JUDETUL VÂLCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTARÂREA NR
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR.168
privind desfiinţare de drept contract de delegare gestiune serviciu public
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.19392 din 23.06.2010, întocmit de Direcţia Administraţie, Juridic, Contencios şi Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune să se ia act de desfiinţarea de drept, fără punerea în întârziere sau îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, a contractului de delegare, prin concesiune, a serviciului public de salubrizare a municipiului Rîmnicu Vîlcea, încheiat cu S.C. URBAN S.A., precum şi aprobarea demarării procedurii licitaţiei publice deschise, în urma căreia să fie desemnat un alt operator al acestui serviciu public;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere faptul că între Consiliul Local al municipiului Rîmnicu Vîlcea şi S.C. URBAN S.A. a fost încheiat contractul de delegare, prin concesiune, a serviciului public de salubrizare a municipiului Rîmnicu Vîlcea, contract ce s-a derulat în mod defectuos, S.C. URBAN S.A., datorând concedentului suma totală de 6.933.760 lei, structurată astfel : 5.023.860 lei ( cu titlu de redevenţă datorată şi neachitată până la data de 31 martie 2010) şi 1.909.900 lei ( cu titlu de majorări de întârziere la plata redevenţei calculată până la 31 mai 2010); pentru aceste motive societatea a fost acţionată în justiţie, solicitându-se printr-o cerere în pretenţii obligarea S.C. URBAN S.A. de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin contract, de a achita sumele datorate, precum şi rezilierea contractului de delegare;
Luând în considerare faptul că această cauză poate fi soluţionată conform procedurilor judiciare printr-o soluţie irevocabilă într-o perioadă lungă de timp, fapt ce ar conduce în continuare la derularea defectuoasă a contractului cu acumularea de datorii tot mai mari către concedent, se impune o rezolvare rapidă a acestei situaţii prin aplicarea art.15, alin.(7) din contractul de delegare, prin concesiune, a serviciului public de salubrizare a municipiului Rîmnicu Vîlcea, conform căreia « neplata cuantumului redevenţei şi al penalităţilor, mai mult de 3 luni, atrage desfiinţarea de drept a contractului, fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile », condiţie pe deplin realizată în acest caz. Aşadar, Consiliul Local urmează să ia act de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.15, alin.(7) din contractul de delegare, prin concesiune, a serviciului public de salubrizare a municipiului Rîmnicu Vîlcea şi să desfiinţeze de drept acest contract, în temeiul pactului comisoriu expres de gradul IV, stipulat la art.15, alin. (7) din contractul susmenţionat;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 15 voturi ”pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Contractul de delegare, prin concesiune, a serviciului public de salubrizare a municipiului Rîmnicu Vîlcea, încheiat cu S.C. URBAN S.A se desfiinţează de drept, fără punerea în întârziere sau îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.15, alin.(7) din contractul respectiv.
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se aprobă demararea procedurii licitaţiei publice deschise, în urma căreia să fie desemnat un alt operator al acestui serviciu public.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios ;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice ;
- S.C. URBAN S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2010
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 164/2010Solicitarea de teecere a unui imobil din dom. public al statului in dom. pub. al mun. Rm ValceaHCL 165/2010Preluarea in administrare a unui imobil-terenHCL 166/2010Prelungirea unui contract de asociere in participatiune incheiat cu SC MEDIA OUTPOST SRLHCL 167/2010Acordul de principiu pt. trecerea unui imobil din dom. privat al statului in dom. privat al mun. Rm ValceaHCL 169/2010Completarea HCL nr. 82 din 2003HCL 170/2010Desemnarea reprezentantilor CL in comisia de negociere a pretului serviciului public din mun. Rm ValceaHCL 171/2010Adoptarea unor masuri pt. vanzarea locuintelor pt. tineri destinate inchirieriiHCL 172/2010Modificarea HCL nr. 170 din 16.06.2009
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.