Pe scurtSe aprobă Studiul de Fezabilitate – Scenariul nr.1 și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Artera de circulație între Splaiul Independenței și strada Corneliu Tamaș”, aferent finanțării prin programul Anghel Saligny. Decizia înseamnă ca autoritățile pot avansa cu proiectul, inclusiv pregătirea documentațiilor pentru execuție, iar aproximativ bugetul și termenele vor fi stabilite pe baza indicatorilor tehnico-economici actualizați. Pentru locuitori, înseamnă, începând cu prezentul pas, pregătire și posibilă realizare a unei noi artere de circulație, cu impact asupra traficului, alzonului financiar local și a zonelor vizate de rută.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Studiul de Fezabilitate – Scenariul nr.1 pentru obiectivul de investiții ”Artera de circulație între strada Splaiul Independentei și strada Corneliu Tamas” și indicatorii tehnico-economici (deviz general actualizat), la valoarea totală de 4.125.506,34 lei fără TVA, respectiv 4.653.766,04 lei cu TVA, din care C+M în valoare de 2.198.690,86 lei fără TVA, respectiv 2.616.442,12 lei cu TVA, conform anexei la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 163
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici
pentru obiectivul de investiții ”Artera de circulație între strada Splaiul
Independentei și strada Corneliu Tamas”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 11 iunie 2025, la care participă 18 consilieri din cei
23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 21507 din data de 03.06.2025, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate – Scenariul nr.1
pentru obiectivul de investiții ”Artera de circulație între strada Splaiul
Independentei și strada Corneliu Tamas” și a indicatorilor tehnico-economici
(deviz general actualizat);
Văzând Raportul nr. 21534 din data de 03.06.2025, întocmit de Direcția
Investiții, Achiziții Publice – Serviciul Investiții Publice, precum și avizele
comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică,
apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de
buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4 de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu
Vâlcea nr. 39/31.01.2023, s-a aprobat pentru finantare prin Programul Național
de Investiții “Anghel Saligny”, Studiul de Fezabilitate - Scenariul nr.1, pentru
obiectivul de investiţii ”Artera de circulatie între Splaiul Independenței și
strada Corneliu Tamaș”, precum și suma reprezentând categoriile de cheltuieli
finanțate de la bugetul local, iar ulterior a fost făcută solicitare, ce a fost
aprobată, pentru înlocuirea acestui obiectiv cu un alt obiectiv de investiții
aflat pe lista obiectivelor depuse pentru accesare fonduri prin Programul
Național de Investiții “Anghel Saligny”;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.907/2016
privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico –
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri
publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3), lit.a)
și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Studiul de Fezabilitate – Scenariul nr.1 pentru obiectivul de
investiții ”Artera de circulație între strada Splaiul Independentei și strada
Corneliu Tamas” și indicatorii tehnico-economici (deviz general actualizat), la
valoarea totală de 4.125.506,34 lei fără TVA, respectiv 4.653.766,04 lei cu TVA,
din care C+M în valoare de 2.198.690,86 lei fără TVA, respectiv 2.616.442,12 lei
cu TVA, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii
Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 39/31.01.2023 își încetează
aplicabilitatea.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția
Investiții și Achiziții Publice.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Serviciului Investiții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ninel Eusebiu VEȚELEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 11 iunie 2025
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.