HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.155
privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe anul 2024
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 30 mai 2024, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.240118 din data de 23.05.2024, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2024 și a
listei de investiții;
Văzând Raportul nr.240119 din data de 23.05.2024, întocmit de Direcția Economico
– Financiară, precum și avizele comisiilor nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement ;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 28/09 februarie 2024 a
fost aprobat bugetul local pe anul 2024, precum și listele de investiții pe
surse de finanțare pentru anul curent, valoarea totală a bugetului aprobat fiind
de 554.815.870 lei, din care excedent an 2023 – 16.068.410 lei, atât la partea
de venituri cât și la partea de cheltuieli, ulterior prin rectificare bugetară
acesta ajungând la valoarea totală de 559.399.270 lei, din care excedent an 2023
– 16.068.410 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli;
În temeiul prevederilor alin.(2) al art.19, art.49, alin.(5) și alin.(6) din
Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a)
și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 13 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 7 abţineri și o
neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă rectificarea bugetul local pe anul 2024, prin suplimentare cu
suma de 910.000 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli,
precum și prin virări de credite bugetare în cadrul aceluiași capitol bugetar,
bugetul rectificat având valoarea totală de 560.309.270 lei.
Art.2. Se aprobă virarea de credite în cadrul aceluiași capitol în sumă de
160.000 lei, în cadrul secțiunii funcționare, prin redistribuirea sumei de
160.000 lei = CAP.65 ”Invățământ”, conform Anexei nr. 3.
Art.3. Se aprobă virarea de credite bugetare în sumă de 2.628.400 lei, în cadrul
aceluiași capitol bugetar, secțiunea dezvoltare, în cadrul Anexei nr. 6 - "Lista
obiectivelor de investitii pe anul 2024 – total surse de finanțare", astfel:
- 320.000 lei – CAP. 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică” – obiectivul
de investiții ”Extindere rețele de distribuție apă potabilă și de canalizare
menajeră în municipiul Râmnicu Vâlcea”;
- 1.500.000 lei – CAP. 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică” –
obiectivul de investiții ”Amenajare locuinte ANL pentru tineri - Stirbei Voda,
utilitati si sitematizare” ;
- 500.000 lei – CAP. 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică” – obiectivul
de investiții ”Extindere rețele de distribuție gaze naturale în municipiul
Râmnicu Vâlcea”.
+ 2.320.000 lei – CAP. 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică” –
obiectivul de investiții ”Recompartimentări și instalații-barăcile 28, 29, 35,
36 Colonia Nuci”;
- 308.400 lei – CAP. 84 ”Transporturi” – obiectivul de investiții ”Amenajare
trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării” ;
+ 250.000 lei – CAP. 84 ”Transporturi” – obiectivul de investiții ”Arteră de
legătură în zona str. Izlaz Goranu, între str. Lespezi și str. Straubing,
inclusiv pod peste canal colector pluvial” ;
+ 43.000 lei- CAP. 84 ”Transporturi” – obiectivul de investiții ”Picon hidraulic
DADP”
+ 4.300 lei – CAP. 84 ”Transporturi” – obiectivul de investiții ”Extinderea
transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea”-
etapa I ;
+ 4.000 lei – CAP. 84 ”Transporturi” – obiectivul de investiții ”Sistem de
transport inteligent la bnivelul localităților membre ale ADI TRANSPORT”- etapa
I ;
+ 3.600 lei – CAP. 84 ”Transporturi” – obiectivul de investiții ”Extinderea
transportului public de călători către zonele turistice din județul
Vâlcea”-etapa II ;
+ 3.500 lei – CAP. 84 ”Transporturi” – obiectivul de investiții ”Sistem de
transport inteligent la bnivelul localităților membre ale ADI TRANSPORT”-etapa
II.
Art.4. Influențele din această rectificare se regăsesc prezentate în anexele
parte integrantă a bugetului local după cum urmează:
- Anexa nr. 1 - Situatia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe
anul 2024, suplimentată cu suma de 910.000 lei și o valoare totală de
560.309.270 lei din care 544.240.860 lei venituri estimate pentru anul 2024 și
16.068.410 lei excedent an 2023;
- Anexa nr. 1a - Situatia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe
anul 2024, suplimentată cu suma de 910.000 lei și o valoare totală de
339.247.160 lei – sectiunea funcționare;
- Anexa nr. 2 - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2024, suplimentată cu suma de 910.000 lei și o
valoare totală de 560.309.270 lei;
- Anexa nr. 2a - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2024, suplimentată cu suma de 910.000 lei și o
valoare totală de 339.247.160 lei – secțiunea funcționare;
- Anexa nr. 2b - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2024, modificată în structură și o valoare totală de
221.062.110 lei – secțiunea dezvoltare;
- Anexa nr. 3 - Situatie privind repartizarea creditelor bugetare pe unităti de
învătământ, pentru cheltuieli functionale pe anul 2024, suplimentată cu suma de
12.000 lei (sursă buget local) și modificată în structură (sursă buget stat) cu
o valoare totală de 18.171.200 lei, din care:
17.268.000 lei – finanțare din sursa buget de stat
903.200 lei – finanțare din sursa buget local.
- Anexa nr. 6 - "Lista obiectivelor de investitii pe anul 2024 – total surse de
finanțare", modificată în structură și o valoare totală de 63.587.400 lei.
Art.5. Anexele nr. 1b, 2b, 4, 5, 7, 8, 9, 10 și 11 parte integrantă a bugetului
rămân nemodificate.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției de Investiții și Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2024
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.