30 iunie 2020

HCL 150/2020 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare PUZ Construire bloc strada Ostroveni nr 103

Denumire
Hotărârea nr. 150 din 2020 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
150 / 2020
Data
30 iunie 2020
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația de urbanism PUZ și RLU pentru Construire bloc de locuințe D+P+4E+E5 retras, cu spații comerciale la parter, pe strada Ostroveni nr. 103 din Râmnicu Vâlcea. Per ansamblu înseamnă că există acordul public pentru a planifica un bloc cu locuințe și comerciale la parter în acea zonă, conform planului aprobat, urmând să se poată demara proiectul și, eventual, construcția în condițiile stabilite. Cetățenii pot aștepta ca zonele învecinate să fie afectate de creșterea cu înălțime a clădirii și de activități comerciale la parter, cu mecanismele de informare și participare în conformitate cu reglementările în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă documentația de urbanism ”PUZ și RLU – Construire bloc de locuințe D+P+4E+E5 retras, cu spații comerciale la parter, Rm. Vâlcea, strada Ostroveni nr. 103”, inițiator CDA Imobiliare SRL, cu respectarea următoarei condiții

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.150 privind aprobarea documentației de urbanism ”PUZ și RLU – Construire bloc de locuințe D+P+4E+E5 retras, cu spații comerciale la parter, Rm. Vâlcea, strada Ostroveni nr. 103”, inițiator CDA Imobiliare SRL Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2020, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție ; Luând în discuţie Referatul nr.22774 din data de 24.06.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”PUZ și RLU – Construire bloc de locuințe D+P+4E+E5 retras, cu spații comerciale la parter, Rm. Vâlcea, strada Ostroveni nr.103”, inițiator CDA Imobiliare SRL; Văzând Raportul nr.22786 din 24.06.2020, întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Având în vedere avizul favorabil nr.58 din 26.07.2019 al Comisiei Tehnice Consultative de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, precum şi avizul tehnic nr.89 din 12.06.2020 al Arhitectului Şef, şi ţinând seama de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele și acordurile prevăzute de legislaţia în vigoare şi în certificatul de urbanism nr. 824/18901 din 21.05.2019; În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 2701/2010 de aprobare a Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului; În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă documentația de urbanism ”PUZ și RLU – Construire bloc de locuințe D+P+4E+E5 retras, cu spații comerciale la parter, Rm. Vâlcea, strada Ostroveni nr. 103”, inițiator CDA Imobiliare SRL, cu respectarea următoarei condiții: a) construcțiile propuse, cât și cheltuielile aferente respectării condițiilor impuse de avizatori, racordurile la utilitățile existente în zonă se vor efectua pe cheltuiala investitorului. (2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferentă ”PUZ și RLU - Construire bloc de locuințe D+P+4E+E5 retras, cu spații comerciale la parter, Rm. Vâlcea, strada Ostroveni nr.103”, inițiator CDA Imobiliare SRL, aprobată conform alin.(1), este de 2 (doi) ani de la data aprobării acesteia. (3) Documentaţia aferentă ”PUZ și RLU – Construire bloc de locuințe D+P+4E+E5 retras, cu spații comerciale la parter, Rm. Vâlcea, strada Ostroveni nr.103”, inițiator CDA Imobiliare SRL, anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul aferent acesteia. (4) Raportul informării și consultării publicului nr.22.247 din 19.06.2020, întocmit de către proiectant Birou Independent de Arhitectură – Rădulescu Dorin, specialist RUR, prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (5) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea şi conţinutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţin specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei de urbanism. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Urbanism. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Nicolae STELIAN SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2020 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă