28 aprilie 2022

HCL 148/2022 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare stat functii aparat specialitate primar

Denumire
Hotărârea nr. 148 din 2022 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
148 / 2022
Data
28 aprilie 2022
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea începând cu 01.05.2022, prin transformarea a 3 funcții publice de execuție vacante și prin transformarea unei funcții contractuale ca urmare a promovării în grad profesional. Aceasta înseamnă că se ajustează numărul și nivelul de funcții din echipa primarului pentru a spune cine ocupă ce post, iar autoritățile locale vor suporta eventuale modificări în salarii și program de lucru, cu impact asupra cheltuielilor bugetare ale municipiului. Se marchează, totodată, respectarea normelor legale privind ocuparea și promovarea în funcții din sectorul public.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Începând cu data de 01.05.2022, se modifică statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.148 privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea începând cu 01.05.2022 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 aprilie 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în considerare Referatul de aprobare nr.17890 din data de 18.04.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.05.2022, prin transformarea a 3 (trei) funcții publice de execuție vacante, precum și prin transformarea unei funcții contractuale ca urmare a promovării examenului în grad profesional; Văzând Raportul nr.17892 din data de 18.04.2022, întocmit de Direcția Resurse Umane, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; Luând în considerare adresa Instituției Prefectului-județul Vâlcea nr.3358 din 18.03.2022 privind numărul maxim de posturi aprobat pentru anul 2022; În temeiul prevederilor art.155, art.404, art.405, art.407, art.409, alin.(3), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.31 și art.10 din Anexa nr.II, capitolul II din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministerului Sănătății nr.1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Începând cu data de 01.05.2022, se modifică statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, după cum urmează: I. Prin transformarea a 3 (trei) funcții publice de execuție vacante, astfel: Nr. crt. Serviciul/Direcția Funcţia publică de execuţie vacantă actuală transformată 1. Serviciul Investiții Publice – Direcția de Investiții și Achiziții Publice (poziția 242 din stat) ID post 216951 consilier, clasa I, grad profesional superior consilier, clasa I, grad profesional debutant 2. Biroul Stare Civilă – Direcția de Evidență a Persoanelor (poziția 270 din stat) ID post 216988 inspector, clasa I, grad profesional superior inspector, clasa I, grad profesional debutant 3. Biroul Stare Civilă – Direcția de Evidență a Persoanelor (poziția 271 din stat) ID post 276985 Referent, clasa III, grad profesional principal inspector, clasa I, grad profesional asistent I. Prin transformarea unei funcții contractuale, ca urmare a promovării examenului în grad profesional, astfel: Nr. crt. Serviciul Funcția actuală Funcția în care a promovat Nivelul studiilor Nr. posturi 1. Serviciul Creșe și Asistență Medicală Școlară Asistent medical Asistent medical principal PL 1 (2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa - Stat de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse Umane. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcției Resurse Umane. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Ionuț Eduard NUICĂ SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 28 aprilie 2022 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă