HCL 144/2011 Râmnicu Vâlcea adoptată
Aprob. efectuarii unor plati din bugetul local
- Denumire
- Hotărârea nr. 144 din 2011 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 144 / 2011
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă alocarea din bugetul local de la Capitolul 67 ”Cultură şi recreere”, a următoarelor cheltuieli, ce intră în categoria «Cultură recreere», după cum urmează
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.144
privind aprobarea efectuării unor plăţi din bugetul local
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 mai 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.15691 din 24.05.2011, întocmit de Direcţia Economico Financiară şi Compartimentul Cultură Sport şi Tineret, prin care se propune alocarea unor plăţi din capitolul 67 ”Cultură şi recreere” pentru diverse activităţi culturale, ca urmare a faptului că în luna mai 2011 la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea au fost înregistrate solicitări din partea unor instituţii privind acordarea unui sprijin financiar;
Ţinând seama de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2011 a fost aprobat bugetul local al acestui an, unde, la capitolul 67 ”Cultură şi recreere” a fost prevăzută suma de 410.000 lei pentru diverse activităţi cultural sportive;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă alocarea din bugetul local de la Capitolul 67 ”Cultură şi recreere”, a următoarelor cheltuieli, ce intră în categoria «Cultură recreere», după cum urmează:
- suma de 3000 lei Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Vâlcene în vederea acoperirii cheltuielilor legate de Proiectul «Floralia »;
- suma de 13.600 lei pentru organizarea, promovarea şi desfăşurarea Festivalului Fanfarelor «Gabriel Chaborschi»;
- suma de 2000 lei necesară achiziţionării unui număr de opt albume de artă reprezentative Râmnicului;
- suma de 9000 lei Teatrului Municipal Ariel pentru organizarea şi desfăşurarea spectacolelor «De ce nu?» şi «Atenţie, se cântă ! »;
- suma de 400 lei Agenţiei Naţionale Antidrog pentru organizarea concursului naţional «Mesajul meu antidrog».
- suma de 5.000 lei necesară promovării « Zilei Internaţionale a Copilului » şi redeschiderii Grădinii Zoologice.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Compartimentului Cultură, Sport şi Tineret.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe Mojoiu
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 31 mai 2011
Intreaga
hotarare (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 140/2011Schimbarea destinatiei unei parti din imobilul-constructie Internat Grup Scolar OlchimHCL 141/2011Aprob. ampasarii unui panou indicator si reclama pt. propria firma conform HCL nr. 44 din 27 aprilie 2001HCL 142/2011Reapaertizarea unor locuinte pt. tineri,destinate inchirieriiHCL 143/2011Rectificarea bugetului local pe anul 2011 precum si a listei de investitii pe surse de finantareHCL 145/2011Rectificarea bugetului autofinantat al unitatilor de invat. pe anul 2011HCL 146/2011Aprob. bugetului de venituri si cheltuieli al SC PIETE PREST SA pt. anul 2011HCL 147/2011Aprob. rezultatelor inventarierii generale a patrimoniului mun. Rm. Valcea pe anul 2010HCL 148/2011Completarea HCL nr. 35 din 2011
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.