25 aprilie 2019

HCL 127/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată

Inventariere teren 1954 drum public

Denumire
Hotărârea nr. 127 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
127 / 2019
Data
25 aprilie 2019
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Primăria Râmnicu Vâlcea a decis să includă în domeniul public un teren de 1954 metri pătrați, în zona Căzănești, destinat drum public, în cadrul inventarului oficial. Valoarea estimată a terenului este de 39.080 lei, iar decizia se bazează pe planul urbanistic și necesitatea rețelei rutiere care conectează zonele noi și zona industrială Sud. Pentru locuitori înseamnă clarificarea că terenul va fi folosit ca drum public, cu impact asupra accesului și circulației în zonă și intră în gestiunea municipalității.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul -teren în suprafaţă de 1954 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, Căzănești, cu destinaţia de drum public. Imobilul–teren este identificat în planul de situaţie - anexă la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.127 privind inventarierea unui imobil-teren cu destinaţia de drum public Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25 aprilie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Raportul nr.16572 din data de 18.04.2019, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a terenului în suprafaţă de 1954 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, Căzănești cu destinaţia de drum public, cu o valoare de 39080 lei (20 lei/m.p.x 1954 m.p.); Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ; Având în vedere că în Planul Urbanistic General al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 18/2013, s-a prevăzut dezvoltarea reţelei stradale, ţinând cont atât de căile de acces existente, cât şi de necesitatea creării unor noi artere de circulaţie care să asigure accesul atât către cartierele municipiului care s-au dezvoltat considerabil în ultimii ani, cât și către zonele industriale în continuă dezvoltare în ultima perioadă; o astfel de zonă este și Platforma Industrială Sud, în imediata vecinătate de nord-est a societății Vilmar, unde în PUZ a fost prevăzut un drum care să facă legătura între strada Industriilor cu strada Bâlciului; În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul -teren în suprafaţă de 1954 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, Căzănești, cu destinaţia de drum public. Imobilul–teren este identificat în planul de situaţie - anexă la prezenta hotărâre. (2) Valoarea terenului identificat la alin.(1) este de 39080 lei (20 lei/m.p.x1954 m.p.) şi a fost stabilită în funcţie de valorile de piaţă ale terenurilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, utilizate de notarii publici, şi stabilite prin raport de evaluare, întocmit de evaluator atestat ANEVAR. Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007 cu imobilul -teren identificat la art.1 alin.(1), în valoare de 39.080 lei. Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Economico-Financiară. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice; - Direcției Administrării Domeniului Public. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Fănel LEȚU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 25 aprilie 2019 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă