30 mai 2013

HCL 125/2013 Râmnicu Vâlcea adoptată

Transmiterea unui imobil catre Politia local a municipiului

Denumire
Hotărârea nr. 125 din 2013 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
125 / 2013
Data
30 mai 2013
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 125 privind transmiterea unui imobil către Poliţia Locală a municipiului Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2013, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 17949 din 22.05.2013, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a imobilului - construcţie având suprafaţa construită de 19,08 mp şi teren aferent în suprafaţă de 111 mp (măsurată), situat în aleea Nuci, înscris în cartea funciară nr. 39761, la valoarea de 10.941,76 lei, precum şi transmiterea în administrare a acestui imobil către Poliţia Locală a Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu destinaţia stabilită prin hotărârea nr. 15/2013; Având în vedere că prin hotărârea nr. 15/30.01.2013, Consiliul Local a aprobat achiziţionarea prin cumpărare de la GDF SUEZ Energy România, a imobilului compus din construcţie în suprafaţă construită de 19,08 mp şi teren aferent în suprafaţă de 111,14 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, aleea Nuci, înscris în cartea funciară nr. 39761, imobil achiziţionat în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 730/25.04.2013; de asemenea, potrivit art. 1, alin (3) din HCL nr. 15/2013, imobilul respectiv va avea destinaţia de sediu permanent al Poliţiei Locale a municipiului şi de Proximitate; Luând în considerare rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Ţinând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 17212/16.05.2013, prin care Poliţia Locală a solicitat preluarea în administrare a imobilului dobândit prin cumpărare de la GDF SUEZ Energy România, urmând să primească destinaţia de sediu permanent al Poliţiei Locale şi al Poliţiei de Proximitate; În temeiul prevederilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu prevederile art.123 din Legea nr. 215/2001; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1.(1) Se aprobă inventarierea în domeniul public al municipiului a imobilului - construcţie având suprafaţa construită de 19,08 mp şi teren aferent în suprafaţă de 111 mp (măsurată), situat în aleea Nuci, înscris în cartea funciară nr. 39761, la valoarea de 10.941,76 lei şi identificat în planul de situţie anexă la prezenta hotărâre. (2) Consecinţă a prevederilor alin.(1) se completează lista bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 30/2007, cu imobilul prevăzut la alin.(1). Art.2. Se aprobă transmiterea în administrare către Poliţia Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea a imobilului prevăzut la art.1, ce va avea destinaţia stabilită prin hotărârea nr.15/2013. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice; - Direcţiei Economico - Financiare; - Poliţiei Locale a municipiului. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Valeru AMZA jurist Toma MIHĂESCU Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2013 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă