HCL 124/2010 Râmnicu Vâlcea adoptată
Modificarea si completarea HCL nr. 33 din 15.02.2010
- Denumire
- Hotărârea nr. 124 din 2010 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 124 / 2010
- Data
- 21 mai 2010
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se modifică şi se completează art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.33 din 15 februarie 2010 referitoare la adoptarea unor măsuri pentru realizarea fuziunii dintre S.C. APAVIL S.A. şi S.C. ACVARIM S.A., care va avea următorul conţinut
Documente
Text
ROMÂNIA JUDETUL VÂLCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTARÂREA NR
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR.124
privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr.33 din 15.02.2010
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 21 mai 2010, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.15382 din 18.05.2010, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice prin care se propune modificarea şi completarea art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.33 din 15 februarie 2010 referitoare la adoptarea unor măsuri pentru realizarea fuziunii dintre S.C. APAVIL S.A. şi S.C. ACVARIM S.A.;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ţinând seama de faptul că, ulterior adoptării hotărârii susamintite, prin adresa nr.597351/17.03.2010, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat modificarea acesteia, în sensul cuprinderii în conţinutul ei a unei prevederi prin care municipiul îşi menţine obligaţiile financiare care decurg din împrumutul Băncii Europene de Investiţii (BEI), aşa cum sunt stipulate în Acordul de împrumut dintre România şi BEI pentru finanţarea Proiectului privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, ratificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.13/2007, aprobată prin Legea nr.183/2007, şi în Acordul de Împrumut Subsidiar;
Având în vedere că aceste măsuri au fost adoptate pentru obţinerea acordului privind fuziunea celor două societăţi atât de la Ministerul Finanţelor Publice cât şi de la Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană şi ţinând cont de necesitatea realizării fuziunii pentru accesarea fondurilor post-aderare nerambursabile;
Ţinând cont de Hotărârile nr.89/2009 şi nr.191/2009, prin care Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea a mandatat Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. ACVARIM S.A. să întocmească şi să semneze proiectul de fuziune prin absorbţie şi să facă toate demersurile cu privire la obţinerea acordurilor şi avizelor necesare realizării fuziunii, avându-se în vedere programul care se derulează prin măsura ISPA nr.2004/RO/16/P/PE/ 002 "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, sistemului de canalizare şi a Staţiei de Tratare ape uzate
Râmnicu Vâlcea", al cărei beneficiar local este Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar beneficiarul final, S.C. ACVARIM S.A ;
În temeiul prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se modifică şi se completează art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.33 din 15 februarie 2010 referitoare la adoptarea unor măsuri pentru realizarea fuziunii dintre S.C. APAVIL S.A. şi S.C. ACVARIM S.A., care va avea următorul conţinut :
"Art. 2. (1). În calitate de operator regional rezultat în urma preluării prin absorbţie a S.C. ACVARIM S.A., S.C. APAVIL S.A. va prelua toate obligaţiile financiare ale S.C. ACVARIM S.A., aşa cum sunt stipulate în Acordul de Împrumut Subsidiar nr.333/25.07.2007, încheiat între Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte, şi Municipiul Râmnicu Vâlcea şi S.C. ACVARIM S.A., pe de altă parte.
(2) Obligaţiile asumate de Municipiul Râmnicu Vâlcea rămân neschimbate, aşa cum sunt stipulate în contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea Proiectului privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, ratificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.13/2007, aprobată prin Legea nr.183/2007, precum şi în Acordul de Împrumut Subsidiar nr.333/25.07.2007, încheiat între Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte, şi Municipiul Râmnicu Vâlcea şi S.C. ACVARIM S.A., pe de altă parte".
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire :
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Consiliului Judeţean Vâlcea;
- S.C. ACVARIM S.A.;
- S.C. APAVIL S.A.
- Ministerului Finanţelor Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Constantin Muşat
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 21 mai 2010
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 120/2010Repartizarea unor locuinte socialeHCL 121/2010Aprob. initierii studiilor si procedurilor pt. realizarea unei sali de sport-polivalente in mun. Rm ValceaHCL 122/2010Solicitarea de trecere a unui imobil din dom. statului si administrarea MTI in dom. public al mun. Rm ValceaHCL 123/2010Aprob. Contractului Colectiv de Munca si a Acordului ColectivHCL 125/2010Avizare PUD-locuinta P+2E, str. Grigore Procopiu-investitori Trinca Consatntin si Trinca GeorgianaHCL 126/2010Avizare PUZ-GENTEHNICA,str. Morilor,nr. 42 A-54 si regulament de urbanism aferentHCL 127/2010Avizare PUD-Locuinta D+P+1E,str. Bujorencii-punct Cernateasca-investitor Negina Dorian AlexandruHCL 128/2010Trecerea unei suprafete de teren din dom. public in dom. privat al mun. si aprob. concesionarii directe a acesteia
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.