Pe scurtMunicipiul Râmnicu Vâlcea își mandat să participe în Adunarea Generală a Acționarilor la Piețe Prest S.A. și să decidă modificarea actului constitutiv pentru majorarea capitalului social cu 1.000.000 lei. Practic, se aprobă creșterea fondurilor firmei, folosind suma aprobată deja de Consiliul Local, ceea ce poate influența cine deține controlul și cum se distribuie eventualele beneficii sau drepturi în societate. Pentru locuitori, înseamnă că firma poate să-și extindă activitatea sau să-și dezvolte proiecte finanțate din această majorare, cu impact asupra serviciilor Piețe Prest S.A. și potențial asupra zonei piețelor administrate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
New Page 1
HOTĂRÂREA NR.116
privind mandatarea reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în
Adunarea Generală a Acționarilor la societatea PIEȚE PREST S.A.
în vederea modificării Actului Constitutiv al societății
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 26 aprilie 2023, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.17306 din data de 20.04.2023, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților municipiului Râmnicu
Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest S.A. să
îndeplinească atribuția prevăzută la art.13.1, lit.h) din Actul Constitutiv al
societății, respectiv să modifice Actul constitutiv, în sensul majorării
capitalului social al societății cu suma de 1.000.000 lei;
Văzând Raportul nr.17483 din data de 20.04.2023, întocmit de Direcția
Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizele comisiilor de specialitate
nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi
liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi
comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi
privat, agricultură;
Având în vedere adresa nr.9536/19.04.2023, înregistrată la Primăria municipiului
Râmnicu Vâlcea sub nr.17194/19.04.2023, prin care societatea Piețe Prest SA a
solicitat mandatarea reprezentanților Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acționarilor în vederea modificării Actului Constitutiv al societății
în sensul majorării capitalului social al societății și ținând seama de faptul
că potrivit anexei nr.6 la Hotărârea nr. 13 din 31.01.2023, Consiliul Local a
aprobat repartizarea sumei de 1.000.000 lei pentru majorarea capitalului social
al societății Piețe Prest SA;
În temeiul prevederilor art.113 din Legea nr.31/1990 a societăților,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.13.1, lit h)
coroborat cu art.13.2 din Actul Constitutiv al societății Piețe Prest S.A., și
ale pct.III, art.2, lit.k) din contractul de mandat al reprezentanților
municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest SA;
În baza art.129, alin.(1), alin. (3), lit.d) și alin.(14) ultima teză, art.139,
alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 11 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 9 abţineri și o
neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se mandatează reprezentanții municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest S.A. să îndeplinească
atribuția prevăzută la art.13.1 lit.h) din Actul Constitutiv al societății,
respectiv să modifice Actul constitutiv, în sensul majorării capitalului social
al societății cu suma de 1.000.000 lei.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Biroul
Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001.
Art.3. Prezenta hotărârea se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Biroului Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001;
- Societății Piețe Prest S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Adrian – Nicușor SAVU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 26 aprilie 2023
Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.