Pe scurtConsiliul Local aprobă organizarea festivalului de muzică electronică ”Deep Forest Fest” – ediția a II-a, în zona Fețeni din Râmnicu Vâlcea, și încredințează primarului negocierea acordului de colaborare cu firma SC Deep Forest Fest SRL pentru derularea evenimentului. Se stabilește programul festivalului pentru perioada 30 iulie – 1 august 2021 și se aprobă finanțarea din bugetul local în valoare de 50.000 lei inclusiv TVA, din capitolul cultură, recreere, religie. Practic, locuitorii vor vedea un eveniment finanțat din bani publici, cu un impact asupra zonei Fețeni în acele date și cu responsabilitatea municipalității de gestionare a contractului cu organizatorul.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
New Page 1
HOTĂRÂREA NR. 114
privind aprobarea festivalului de muzică electronică ”Deep Forest Fest” - ediția
a II-a
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 30 iunie 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 24199 din 28.06.2021, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind aprobarea festivalului de muzică electronică ”Deep Forest
Fest” - ediția a II-a;
Văzând Raportul nr. 24200 din 28.06.2021 întocmit de Biroul Comunicare, Sport,
Cultură, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru
învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi
de agrement;
Având în vedere succesul de care s-a bucurat prima ediție a festivalului, în
anul 2019;
Ținând seama de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.
50/2021 de
aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli şi a listelor de investiţii pe
surse de finanţare al Municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2021;
În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1) lit.a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă Acordul de colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea și SC
Deep Forest Fest SRL în vederea desfășurării festivalului ”Deep Forest Fest –
ediția a II-a din zona Fețeni Rm. Vâlcea, conform anexei nr. 1 la prezenta
hotărâre.
(2) Se împuternicește primarul municipiului pentru negocierea condițiilor și
încheierea acordului de colaborare cu Prestatorul în vederea organizării
evenimentelor artistice și de agrement din zona Fețeni Rm. Vâlcea.
Art.2. Se aprobă programul festivalului ”Deep Forest Fest”, ediția a II-a, ce se
vor desfășura în perioada 30.07.2021 – 01.08.2021, conform anexei nr. 2 la
prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă suportarea sumei de 50.000 lei (TVA inclus) din bugetul local,
Cap. 67 ”Cultură, recreere, religie”, sumă necesară pentru decontarea unor
cheltuieli legate de organizarea și desfășurarea evenimentelor ce ar urma să se
desfășoare în perioada 30.07.2021 – 01.08.2021.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția
Economico-Financiară și Biroul Comunicare, Sport, Cultură.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2021
Întreaga hotărâre scanată (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.