Se înființează Comisia de validare a Consiliului Local, formată din 5 membri, aleși dintre proiectele celor trei partide implicate (Ecologist Român, PSD, ALDE/ALDE-PLD și PNL). Comisia va avea toate atribuțiile legale de validare a consilierilor, conform normelor în vigoare, și își va desfășura activitatea potrivit regulilor stabilite de Legea administrației publice locale și de OG nr. 35/2002. Pentru locuitori înseamnă că validarea membrilor consiliului se face în mod oficial, cu reguli clare, iar comisia va verifica legalitatea și corectitudinea validării, în perioada imediat următoare convocării.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se constituie Comisia de validare a Consiliului Local, compusă din 5 (cinci) membri, după cum urmează
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 113 din 2016 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.113/1
privind constituirea comisiei de validare
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în a doua şedinţă de constituire din data de 26 iunie 2016, convocată prin Ordinul Prefectului nr.344/23.06.2016, la care participă 23 de consilieri locali din cei 23 aleşi;
În conformitate cu prevederile art.31, alin.(2) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.4, alin.(3) din Legea nr.673/2002 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale;
Având în vedere rezultatul scrutinului efectuat în scopul nominalizării membrilor Comisiei de validare a Consiliului Local;
În temeiul art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se constituie Comisia de validare a Consiliului Local, compusă din 5 (cinci) membri, după cum urmează :
1. doamna [NUME] – Partidul Ecologist Român;
2. doamna [NUME] – Partidul Social Democrat;
3. domnul [NUME] – [persoană fizică] şi Democraţilor;
4. domnul [NUME] – Partidul Social Democrat;
5. domnul [NUME] – Partidul Naţional Liberal.
Art.2. Comisia de validare constituită conform art.1 va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.31, alin.(3) şi (4) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.6 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.673/2002.
PREŞEDINTE DE VÂRSTĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Vasile Cocoş jurist Ion Didoiu
ASISTENŢI,
Valentin Adrian Popa
Ionuţ Eduard Nuică
Râmnicu Vâlcea, 26 iunie 2016
Intreaga hotarare
scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.