Prelungire contract de inchiriere incheiat cu Patrascioiu
Art.1. Contractul de închiriere nr.20103/06.07.2010, încheiat cu Pătrăşcioiu Nicolae persoană fizică autorizată, având ca obiect închirierea spaţiului în suprafaţă utilă de 9,60 mp, situat î…
Suportarea din bugetul local a unor cheltuieli neeligibile aferente Proiectului Reorganizarea spatiului public central
Art.1. (1) Se aprobă plata din bugetul local a sumei de 9.419,72 lei, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea lucrărilor de confecţionat şi montat armătura în pereţii mulaţi ai parcării su…
Delegarea unui consilier local care sa indeplineasca temporar atritutiile viceprimarului Eduard Virlan
Art.1. (1) Se deleagă domnul consilier local Voicu Marius Iulian să îndeplinească temporar atribuţiile de viceprimar ale domnului Vîrlan Eduard, pe perioada în care acesta îndeplineşte atrib…
Desemnarea unui viceprimar al municipiului Rm Valcea sa indeplineasca atributiile conferite de lege primarului
Art.1. Până la alegerea unui nou primar, atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege primarului, vor fi îndeplinite de domnul viceprimar Vîrlan Eduard. Art.2. Prezenta hotărâre se dă publici…
Incetarea desemnarii domnului viceprimar ion Gigi Matei sa indeplineasca atributiile de primar
Art.1.(1) Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, încetează desemnarea domnului viceprimar Gigi Ion Matei să îndeplinească atribuţiile de primar. (2) Consecinţă a prevederilor alin.…
Revocarea HCL nr 102 adoptat in sedinta extraordinara din 02 iunie 2015
Art.1. Începând cu data prezentei hotărâri, se revocă Hotărârea Consiliului Local nr.102 din 02.06.2015 privind delegarea unui consilier local care să îndeplinească temporar atribuţiile vice…
Revocarea HCL nr 101 adoptata in sedinta extraordinara din 02 iunie 2015
Art.1. Începând cu data prezentei hotărâri, se revocă Hotărârea Consiliului Local nr.101 din 02.06.2015 privind desemnarea unui viceprimar care să îndeplinească atribuţiile ce îi sunt confer…
Revocarea HCL nr 100 adoptata in sedinta extraordinara din 02 iunie 2015
Art.1. Începând cu data prezentei hotărâri, se revocă Hotărârea Consiliului Local nr.100 din 02.06.2015 privind încetarea desemnării domnului viceprimar Gigi Ion Matei să îndeplinească atrib…
Prelungire contract asociere panouri XAVITEL pana la data de 1 octombrie 2015
Art.1. Se prelungeşte până la data de 1 octombrie 2015 durata contractului de asociere în participaţiune nr.20728 din 11.06.2012, încheiat cu S.C. XAVITEL S.R.L., având ca obiect amplasarea …
Rectificarea bugetului local sia listei de investitii pe total surse de finantare pt. anul 2015
Art.1. Se rectifică bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2015 la partea de cheltuieli – anexa nr.2 la prezenta hotărâre, acesta rămânând la valoarea totală de 250.603.000…
Aprob.transformarii unor posturi din statul de functii aferent institutiilor invatamantului preuniversitar de stat si invatamantului prescolar din mun. Rm Valcea
Art.1. Se aprobă transformarea unor posturi din statul de funcţii aferent instituţiilor învăţământului preuniversitar de stat şi învăţământului preşcolar din municipiul Râmnicu Vâlcea urmare…
INdreptarea unei erori materiale din cuprinsul HCL nr. 85 din 2015
Art.1. Se rectifică eroarea materială din cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr.85/29.04.2015 în sensul înscrierii corecte a denumirii arterei de circulaţie « intrarea Alexandru Dumitresc…
Schimbarea denumirii Liceului Antim Ivireanu in Liceul Sanitar Antim Ivireanu
Art.1. Se aprobă schimbarea denumirii Liceului “Antim Ivireanu” în Liceul Sanitar « Antim Ivireanu ». Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Co…
Modificarea organigramei si astatului de functii ale DADP
Art.1. Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, se modifică statul de funcţii al Direcţiei Administrării Domeniului Public, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotă…
Premierea unor sportive pt rezultatele deosebie obtinute
Art.1. (1) Se aprobă alocarea din bugetul local, de la Capitolul 67 “Cultură, recreere şi religie”, a sumei totale de 7.500 de lei, pentru premierea sportivelor din cadrul echipei de handbal…
Completarea Regulamentului privind conditiile de executie a lucrarilor pe dom public si privat al mun Rm Valcea la retelele edilitare
Art.1. Se completează art.12 al Cap.VI. Contraventii, Sanctiuni, Răspunderi din « Regulamentul privind condiţiile de execuţie a lucrărilor pe domeniul public şi privat al municipiului Râmnic…
Insusirea Raportului informarii si consultarii publicului pt elaborarea documentatiei de urbanism PUZ-Zona Comercila DOVALI
Art.1. Se însuşeşte Raportul informării şi consultării publicului privind elaborarea documentaţiei de urbanism PUZ – Zona Comercială Dovali, însoţit de punctul de vedere al elaboratorului nr…
Aprobare PUD str Ostroveni, investitori Mondosoft SA
Art.1. (1) Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ”Bloc locuinţe S+P+3E+4E retras, strada Ostroveni nr.136 », investitori S.C. Mondosoft S.R.L., Mateescu Maria Aura, Burdufu Vasile şi Burduf…
Inventarierea unei suprafte de teren in dom. privat al mun. si aprob concesionarii directe a acestuia
Art.1. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 2,40 m.p.(rot.), situat în str. Luceafărului nr.10, blocul A16, sc.E, ap.1, p…
Preluarea din administrarea Clubului Sportiv Municipal Rm Valcea in administrarea CL a unei suprafete de teren
Art.1. (1) Se aprobă preluarea din administrarea Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea în administrarea Consiliului Local al municipiului a terenului în suprafaţă de 768 mp, pe care se v…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.