ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RĂDUCĂNENI
HOTĂRÂREA Nr.79
pentru anularea creanţelor fiscale, reprezentând amenzi contravenţionale, ale unor
debitori-persoane fizice decedate
Consiliul local al comunei Răducăneni, judeţul Iaşi, legal constituit conform Ordinului nr.
499/2024 al Prefectului Judeţului Iași, întrunit la lucrările şedinţei ordinare din data de 29 octombrie
2026, la convocarea primarului prin Dispoziţia nr. 649/2026;
Având în vedere:
- referatul înregistrat sub nr. 1383/RCB/2026 al Compartimentului inspecţie fiscală şi executare creanţe
bugetare, prin care se propune anularea unor creanţe fiscale reprezentând amenzi contravenţionale ale
unor debitori-persoane fizice decedate;
- procesele-verbale de scădere din evidenţă a obligațiilor fiscale, întocmite pentru fiecare dintre debitorii
decedați, vizate de consilierul juridic şi aprobate de primarul comunei;
- referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre, înregistrate sub nr. 11280/RG/2026, ale primarului
comunei;
- avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Răducăneni, înregistrate sub
nr. 80/CEBF/2026, nr. 80/CISF/2026 şi sub nr. 80/CAPJ/2026, precum şi raportul compartimentului de
resort, înregistrat sub nr. 11295/RG/2026;
În conformitate cu prevederile:
- art. 27, alin. (2) coroborat cu art. 266 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129, alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1) şi al art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Se aprobă anularea creanţelor fiscale, reprezentând amenzi contravenţionale, ale unor debitori-
persoane fizice decedate, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Compartimentul inspecţie fiscală şi executare creanţe bugetare va opera efectiv scăderea din
evidenţele fiscale a sumelor reprezentând amenzile contravenţionale menționate în anexa la prezenta
hotărâre.
Art. 3
Primarul comunei va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre Compartimentul inspecţie fiscală şi
executare creanţe bugetare, precum şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru controlul legalităţii.
Adoptată astăzi 29 octombrie 2026.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Consilier local,
Marcel LUPU
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general
Cătălin-Rivelino BUMBARU
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate, la ședință participând 14 dintre cei 15 consilieri locali aflați în funcţie ai Consiliului Local al
Comunei Răducăneni.
Pagină 1 din 2
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII
HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 79/29.10.2026"
Data Semnătura persoanei
Nr. crt. Operaţiuni efectuate ZZ/LLIAN responsabile să
efectueze procedura
0 1 2 3
| Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate
0 simplă 0 absolută 0 calificată? 29/10/2026
, - 42)
2 |Comunicarea către primar 02/
11/2026
: 3 : 15)
3 Comunicarea către prefectul judeţului 02/
11/2026
; Fe)
4 Aducerea la cunoştinţa publică 02/
11/2026
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual %"*9 / /
6 IFlotărârea devine obligatorie” sau produce efecte juridice”,
upă caz 02/
11/2026
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările]
ulterioare:
» Art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau
simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de
proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), del
ouă treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. “
2 Art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului. “
9 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în
cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării ...
% Art. 197 alin. (4): ,„ Hotărările ... se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului|
Ixeneral al comunei. “
5 Art. 199 alin. (1): ,, Comunicarea hotărărilor ... cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în
cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. “
9 Art. 198 alin. (1); ,„ Hotărârile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică. “
? Art. 199 alin. (2): „„Hotărările ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanelel
cărora li se adresează. “
”! Se completează cu numărul şi anul hotărârii consiliului local.
2 Se bifează/subliniază tipul de majoritate cu care s-a adoptat hotărârea consiliului local.
Pagină 2 din 2
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RĂDUCĂNENI
Anexa la Hotărârea nr. 79 din 29 octombrie 2026
TABEL
centralizator al debitorilor-persoane fizice decedate ale căror creanţe fiscale,
reprezentând amenzi contravenţionale, se anulează
Nr. Nume și prenume Nr. Suma
crt. rol fiscal (lei)
0 1 2 3
l Andrei Constantin 1002461 1.780,00
2 | Balint Martin 1923 3.500,00
3 | [persoană fizică] 1971 540,00
4 | Blaj loan 3284 140,00
5 | Feraru Rodica 317 432,00
6 | Gajora Eugenia 1002471 6.400,00
7__| Gugulus Vasile 318 118,40
8 | Leuştean Marius Ionuţ 436 27.800,00
9 | Martinaş Petru 5193 2.960,00
10 | Năstase Liviu 653 700,00
11 | Râmbu Mihai 5539 400,00
12 | Rotaru Florin Petronel 449 10.650,00
13 | Stoica Ioan 2456 3.100,00
14 | Şchiopu loan 4192 3.600,00
15 | Trofin Mircea 41P2 400,00
TOTAL 162.520,40
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Consilier local,
Marcel LUPU
Contrasemnează pentru legalitate,
Secretar general
Cătălin-Rivelino BUMBARU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.