Stabilirea criteriilor și a metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgență în baza prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele…
Pe scurt
Se stabilește cum vor fi acordate ajutoarele de urgență în baza legii veniturilor minimale de incluziune pentru persoanele singure și familiile defavorizate aflate în nevoie, definind criteriile de eligibilitate și pașii de evaluare. Alegerile includ cine poate primi sprijin, în ce situații și cu ce documente, precum și termenele și modul de plată sau acordare, astfel încât locuitorii să știe dacă se califică și cum pot solicita ajutorul. Pentru comunitate înseamnă o procedură clară, cu indicatori și termene, care poate aduce sprijin financiar în situații de dificultate, precum lipsa apei/energiei sau identificarea vulnerabilității sociale, în cadrul veniturilor de incluziune.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 2 din 2025 a Consiliului Local Radovanu
Titlu oficial
Hotărâre privind stabilirea criteriilor și a metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgență în baza prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele singure și familiile defavorizate, aflate în situații de necesitate
Art. 1. Se aproba criteriile de acordare a ajutoarelor de urgenta, in baza Legii nr.196/2016 privind venitul
minim de incluziune cu modicarile si completarile ulterioare, pentru persoanele singure si familiile defavorizate
aflate in situatii de necesitate, potrivit Anexei nr.1 care face parte integranta din prezentul proiect de hotarare.
Art. 2. Se aproba metodologia de acordare a ajutoarelor de urgenta, in baza Legii nr.196/2016 privind venitul
minim de incluziune cu modicarile si completarile ulterioare, pentru persoanele singure si familiile defavorizate
aflate in situatii de necesitate, potrivit Anexei nr.2 care face parte integranta din prezentul proiect de hotarare.
Art. 3. Ajutoarele de urgenta se suporta din bugetul local, in limita fondurilor alocate.
Art. 4. Incepand cu data prezentei, se abroga HCL nr.5/2023, privind stabilirea criteriilor şi a metodologiei de
acordare a ajutoarelor de urgenţă în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile şi
completarile ulterioare
Art. 5 -Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se însărcinează primarul comunei prin COMPARTIMENTUL
BUGET LOCAL ȘI CONTABILITATEA CHELTUIELILOR PUBLICE ŞI COMPARTIMENTUL
ASISTENTA SOCIALA, iar secretarul comunei o va comunica persoanelor şi autorităţilor interesate
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Cristinel TABAC Secretar general al
Comunei Radovanu
lonela BOGATU
Nr consilieri =13
Nr consilieri în functie =13
Nr consilieri prezenti =13
Nr. 2 Voturi “pentru” = 13
Adoptată la Radovanu Voturi ” împotriva” =0
Astăzi 30.01.2025 Abtineri =0
ROMÂNIA
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ
COMUNA RADOVANU
JUDEȚUL CALARAȘI
Strada Principală, nr. 158, Cod Fiscul: 3796845, Tel/Fax: 0242.517.215 Tel/Fax:
0242.517.211, Cod Poştal: 917205, E-Mail: primaria_radovanuti yahoo.com
Operator date cu caracter personal 38376
Anexa nr 1 la HCL ar..0 /30, 0| 0025
CRITERII DE ACORDARE A AJUTOARELOR DE URGENTA
în baza Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune cu modificarile si completarile ulterioare,
pentru persoanele singure si familiile defavorizate, aflate in situatii de necesitate
Ajutoarele de urgenta se pot acorda în limita fondurilor alocate în acest scop în bugetul local, familiilor
sau persoanelor singure cu domiciliul/resedinta pe raza administrativa acomunei Radovanu, care se afla în una
din urmatoarele situatii deosebite:
Nr Descrierea situaţiei deosebite Cuantum
crt maxim
-lei-
l Efectuarea de operaţii chirurgicale complicate, cu costuri ridica
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.