HCL 31/2023 adoptată
Hotărâre privind stabilirea domeniilor serviciilor publice şi locurilor în care persoanele care au săvârşit infracţiuni, sau persoanele care au fost sancționate contravențional și care vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, ca obligaţie stabilită de către instanţa de judecată
Ce prevede
Art.1 Dispoziţiile prezentului regulament se aplică tuturor contravenienţilor,
persoane fizice, cu domiciliul pe raza comunei PUIEȘTI, pentru care instanţa de judecată a dispus prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale, de la caz la caz.
Art.2 La stabilirea conţinutului activităţii în folosul comunităţii aplicate de către instanţa de judecată care urmează să fie prestată de către contravenient se va avea în vedere pregătirea profesională şi starea sănătăţii acestuia, fiind exceptată prestarea de activități în locuri cu grad ridicat de risc în prestarea activității sau care, prin natura lor, pot pricinui suferinţe fizice sau pot produce daune sănătăţii persoanei.
CAPITOLUL II –Domeniile în care se poate presta activității în folosul comunității
Art.3. Activitatea în folosul comunităţii se va presta sub indrumarea
viceprimarului comunei PUIEȘTI, judetul VASLUI, sau de altă persoană împuternicită de către primar prin dispoziție, cu sprijinul poliției locale a comunei PUIEȘTI, după cum urmează:
Activităţi de curăţenie şi întreţinere spaţii verzi în şcoli, grădiniţa, primărie şi în
jurul acestora;
Lucrări de întreţinere şi curăţenie la baza sportivă și sala de sport;
Colectarea selectivă a gunoiului de pe văi, acostamente, îndepărtarea resturilor vegetale şi strângerea acestora, tăiat iarba, spini.
Adunarea hartiilor la şcoală, primărie, grădiniță, și alte instituții
Decolmatarea şanturilor, rigolelor şi canalelor de preluare a apelor pluviale din domeniul public si privat din comuna PUIEȘTI;
Lucrări de întreţinere acostamentului pe lungimea drumurilor comunale şi judeţene, aflate pe raza comunei PUIEȘTI;
7Plantarea florilor, săpat şi udat plante ornamentale, săpat cu casma pentru plantat flori, plivit flori, măturat alei din parc, văruit pomi şi borduri, vopsit bănci, gard sau coşuri de gunoi.
8. Lucrări de salubrizare, colectarea selectivă a gunoiului, de pe strazile comunale,
peturi, mase plastice, cartoane, hârtii.
CAPITOLUL III Executarea sancțiunii contravenționale a prestării unei
activități în folosul comunității. Drepturi și obligații
Art.4. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se dispune de către
primar în executarea mandatului emis şi comunicat de instanţa de judecată împreună cu dispozitivul hotărârii Primarul imputerniceste viceprimarulsau o persoană numită din aparatul de specialitate cu supravegherea executarii activitatii r
Documente
- anexa regulamnet.docx
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.