16 iunie 2025 · Inițiator: ANONIM (Primarul Orașului Pucioasa, Ana Constantin-Emilian)
Pe scurtS-a aprobat proiectul de construire a unei creșe în orașul Pucioasa, finanțat din Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Asta înseamnă că, în următorii ani, localitatea va construi efectiv creșa și va vedea fonduri pentru lucrări și cheltuieli legate de proiect, conform ghidurilor europene. pentru locuitori, urmează poate creștere accesului la servicii de educație timpurie, cu termene și zone legate de investiție definite în documente, dar textul nu specifică detalii exacte despre termene sau costuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă proiectul „Construire creșă în orașul Pucioasa” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea de investiție 5 - O regiune educată, Obiectiv specific 4.2 - Îmbunătățirea accesului la servicii și favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online (FEDR), Operațiunea A – Sprijin acordat învățământului antepreșcolar și preșcolar pentru îmbunătățirea accesului…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
H O T A R A R E
UNITATEA ADMINISTRATIV – TERITORIALĂ
ORAȘUL PUCIOASA
Str. Fîntînelor nr. 7, oraşul Pucioasa, județul Dâmbovița
Telefon : 0245/232277; Fax ; 0245/232276
E-mail:
[email protected]
CONSILIUL LOCAL PUCIOASA
HOTĂRÂRE
PRIVIND: aprobarea proiectului ”CONSTRUIRE CREŞĂ ÎN ORAŞUL PUCIOASA” și a cheltuielilor legate
de proiect
PUCIOASA – IUNIE 2025
Consiliul Local al orașului Pucioasa, județul Dâmbovița, întrunit în ședința extrordinară de îndată,
astăzi 17.06.2025;
având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 11965/16.06.2025;
- referatul de specialitate nr. 11966/16.06.2025;
- Ghidul solicitantului PRSM 2021-2027, Prioritatea 5 - O regiune educată, Obiectivul Specific RSO
4.2 - Îmbunătățirea accesului la servicii și favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare
pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru
educația și formarea la distanță și online (FEDR), Operațiunea A – Sprijin acordat învățământului
antepreșcolar și preșcolar pentru îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație,
inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online, Apel PR
SM/ID/4/5/4.2/A;
- avizul tuturor comisiilor de specialitate;
- prevederile art. 44 alin. 1) și 2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă proiectul „Construire creșă în orașul Pucioasa” în vederea finanțării acestuia în
cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea de investiție 5 - O regiune educată,
Obiectiv specific 4.2 - Îmbunătățirea accesului la servicii și favorabile incluziunii și de calitate în educație,
formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin
promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online (FEDR), Operațiunea A – Sprijin
acordat învățământului antepreșcolar și preșcolar pentru îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate
și incluzive în educație, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și
online, apelul de proiecte nr. PRSM/318/PRSM_P5/OP4/RSO4.2/PRSM_A1.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Construire creșă în orașul Pucioasa”, în cuantum de
22.143.104,45 lei (inclusiv TVA).
ART 3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a ORAȘULUI PUCIOASA reprezentând achitarea
tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în
cuantum de 198.807,96 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului „Construire creșă în
orașul Pucioasa”.
2
Art. 4. Sumele reprezentând cheltuieli suplimentare ce pot apărea pe durata implementării
proiectului „Construire creșă în orașul Pucioasa”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se
vor asigura din bugetul ORAȘULUI PUCIOASA.
Art. 5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile
rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art. 6. În cazul în care se va primi finanțare, se va menține investiția realizată, asigurând costurile de
funcționare, întreținere și serviciile asociate necesare, în vederea asigurării sustenabilității financiare a
acesteia pe o perioadă de 5 ani de la data efectuării plății finale, în conformitate cu prevederile art. 65 din
Regulamentul (UE) nr. 2021/1060.
Art. 7. Se împuternicește primarul Orașului Pucioasa, Ana Constantin-Emilian să semneze toate
actele necesare şi contractul de finanţare în numele Orașului Pucioasa.
Art. 8. (1) Prezenta hotarâre va fi adusă la îndeplinire de către primar, buget-contabilitate şi
Serviciu dezvoltare şi va fi comunicată Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmbovița, conform legii.
(2) Se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei și se publică pe site-ul
primăriei orașului Pucioasa.
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi .................... cu un număr de ………. voturi pentru, voturi
abţineri ____, voturi împotrivă ____, din totalul de ........... consilieri prezenţi.
Președinte de ședință,
Ianeț Constantin
Contrasemnează,
Secretarul general al
U.A.T Orasului Pucioasa
Jr. CATANĂ ELENA
Nr. _______/_________ PUCIOASA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.