Pe scurtSe hotărăște transformarea postului aferent funcției contractuale de inspector de specialitate (agent de turism) din cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică al Orașului Pucioasa începând cu data de 01.05.2025, ca urmare a promovării în grad profesional. Practic, persoana care ocupă acest post va avansa în grad și VA lucra sub aceeași structură, în cadrul centrului local, în condiții stabilite prin noile prevederi legislative aplicabile salarizării și organizării personalului public. Pentru locuitori, schimbarea poate însemna o recunoaștere profesională a funcționarului și posibil calendar de actualizări/creșteri salariale conforme cu cadrul legal, fără a modifica alte zone sau termene exprese menționate în text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ
ORAŞUL PUCIOASA
Str.Fântânilor nr.7 ,oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa
Telefon:0245/760477:Fax : 0245/760476
E-mail :
[email protected]
HOTĂRÂRE
PRIVEȘTE : transformarea postului aferent funcției contractuale de execuție de inspector de specialitate (agent
de turism), în cadrul Centrului National de Informare si Promovare Turistica- U.A.T Orașul Pucioasa, în urma
susținerii examenului de promovare în grad profesional, începând cu data de 01.05.2025
PUCIOASA 2025
Consiliul Local al orașului Pucioasa, judetul Dâmbovița, întrunit în ședința ordinară astăzi 24.04.2025,
Având în vedere :
- referatul de aprobare nr. 8313 /22.04.2025 al Primarului Orașului Pucioasa;
- raportul de specialitate înregistrat la nr. 8314 /22.04.2025 întocmit de Compartimentul Personal, resurse
umane;
-prevederile O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare ;
- prevederile O.U.G. nr.121/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.
191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ;
-prevederile din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare ;
-prevederile H.C.L. nr. 237/21.12.2023 privind aprobarea organigramei si statelor de functii din cadrul U.A.T.
Orasul Pucioasa incepand cu data de 31.12.2023, dupa aplicarea prevederilor cu privire la reorganizare potrivit Legii
nr.296 din 26 octombrie 2023 privind unele masuri fiscal- bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financiare a
Romaniei pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare;
-H.C.L nr.26/ 10.02.2022 privind stabilirea salariilor de bază (și coeficienții) pentru funcționarii publici,
funcționarii care ocupă funcții specifice și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ,,Administrație,,
cu modificările și completările ulterioare ;
- avizul comisiei juridice și economice.
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ , cu
modificările și completările ulterioare .
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Începând cu data de 01.05.2025 se aprobă transformarea postului aferent funcției contractuale de
execuție de inspector de specialitate (agent de turism)- poziția 64 în statul de funcții in care acesta e incadrat in unul
de nivel imediat superior, in cadrul Centrului National de Informare si Promovare Turistica, functie care promovează
în grad profesional, de la gradul profesional II la gradul profesional I, ca urmare a susținerii examenului în grad
profesional, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de către Compartimentul Personal, resurse umane, CNIPT
si Compartimentul salarizare; va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, conform legii, prin grija
secretarului general al orașului Pucioasa.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Gorgon Gheorghe- Cosmin
Contrasemnează,
Secretar,
Nr._________/ 24.04.2025 Jr. CATANĂ ELENA
1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.