Pe scurtConsiliul Local a aprobat reînnoirea Atestatului nr. 1/01.09.2020 pentru Adrian Benescu în funcția de administrator de condominii, conform legii 196/2018. Reînnoirea se acordă pentru 4 ani, începând cu 01.09.2024, iar expirarea, suspendarea sau retragerea atestatului înseamnă automat că nu mai poate administra condominii. Practic, locuitorii pot avea încredere într-un administrator valid până în 01.09.2028, cu condiția respectării competențelor și condițiilor legale; decizia afectează programul de administrare, termenele de primire / gestionare a sarcinilor și responsabilitățile asociate administrării în blocuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aproba reînnoirea Atestatului nr. 1/01.09.2020, emis de Primaria orasului Pucioasa, privind atestarea d-lui Benescu Adrian in functia de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor
Citat din articolul 1 al hotărârii.
UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALA
ORASUL PUCIOASA
Str. Fântânelor nr. 7, Pucioasa, judetul Dâmbovita,
Telefon/Fax: 0245-232277; 0245-760484;
E-mail :
[email protected]
CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI PUCIOASA
HOTĂRÂRE
PRIVEŞTE: Reînnoirea Atestatului nr. 1/01.09.2020, emis de Primăria oraşului Pucioasa,
privind atestarea d-lui Benescu Adrian in functia de administrator de condominii, conform Legii nr.
196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea
condominiilor
PUCIOASA – AUGUST 2024
Consiliul Local al orasului Pucioasa, judetul Dâmbovita, intrunit in sedinta ordinara astazi
30.08.2024
Având in vedere:
- referatul de aprobare nr.17605/20.08.2024;
- raportul Compartimentului Fond Locativ nr. 17606/20.08.2024;
- cererea nr. 17591/20.08.2024 a d-lui Benescu Adrian, prin care acesta solicita reînnoirea atestatului
pentru administrarea condominiilor, insotita de Certificat de Competente Profesionale seria E nr. 022293,
cazier judiciar si cazier fiscal;
- prevederile art. 2 lit. e), f) si h), art. 10 alin. (5) si alin. (6), art. 64 alin. (10) si alin. (11) din Legea nr.
196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea
condominiilor;
- raportul comisiei sociale si al comisiei juridice
In temeiul art. 129 alin. (14), art. 139 alin. (1) si art. 196, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019
privind Codul administrativ
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aproba reînnoirea Atestatului nr. 1/01.09.2020, emis de Primaria orasului Pucioasa,
privind atestarea d-lui Benescu Adrian in functia de administrator de condominii, conform Legii nr.
196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea
condominiilor.
Art. 2. Reînnoirea atestatului se face pe o perioada de 4 ani, incepand cu data de 01.09.2024.
Art. 3. Expirarea, suspendarea sau retragerea atestatului determină automat imposibilitatea
exercitării activităţii de administrare a condominiilor.
Art. 4. Se imputerniceste Primarul UAT Orasul Pucioasa sa semneze atestatul persoanei
nominalizata la art. 1.
Art. 5. Prezenta hotarâre va fi adusa la indeplinire de catre Primar prin Directia Administratie
Locala – Compartiment Fond Locativ si va fi comunicata Prefecturii Dâmbovita, conform legii.
Preşedinte de şedinţă,
LEURZEANU VASILE
Contrasemnează,
Secretarul General al U.A.T. Orasul Pucioasa
Jr. ELENA CATANĂ
Nr. ______/____________
2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.