HCL 114/2024 adoptată
Hotărâre privind aprobarea schimbării destinatiei unor imobile constructii și teren incluse în domeniul public la unităţii administrativ teritoriale Oraşul Pucioasa conform anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1350/2001 la poz. nr.372 si nr.373, in vederea realizării obiectivului de investitii ,,Zona de recreere la Maluri,, cuprins in proiectul ,,Operatiuni de regenerare urbană in orasul Pucioasa,,
Documente
Text
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA
ORASUL PUCIOASA
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
Privind: Aprobarea schimbării destinatiei unor imobile constructii și teren incluse în domeniul
public la unităţii administrativ teritoriale Oraşul Pucioasa conform anexei nr.4 la Hotărârea
Guvernului nr.1350/2001 la poz. nr.372 si nr.373, in vederea realizării obiectivului de
investitii ,,Zona de recreere la Maluri,, cuprins in proiectul ,,Operatiuni de regenerare urbană in
orasul Pucioasa,,
IUNIE 2024
Consiliul Local al Orasului Pucioasa judetul Dâmbovita, întrunit in sedinta ordinară
convocată astăzi 28.06.2024, având in vedere:
- Hotararea Consiliului Local nr.247/21.12.2023 privind ,,organizarea retelei unitătilor de
învatamant preuniversitar de stat de pe raza UAT Orasul Pucioasa pentru anul scolar 2024-2025;
- poz. Nr.372 si poz.373 din Hotărârea Guvernului nr.1350/2001 privind “atestarea Inventarului
domeniului public al judetului Dambovita, precum si al minicipiului Targoviste, al oraselor si
comunelor din judetul Dâmbovita”;
- referatul de aprobare, semnat de initiator nr.13302/19.06.2024 ;
- raportul de specialitate al Comp- Administrare Patrimoniu nr. 13303/19.06.2024;
- avizul comisiilor: economice , juridice si de urbanism;
- prevederile art.146 alin 11 din Legea nr.198/2023 cu modificarile si completarile ulterioare;
- prevederile art.8 si art.9 pct.8 din Ordinul nr.5819 din 25.11.2016 privind aprobarea procedurii
de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi
unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia;
- Informarea scrisă către Ministerul Educatiei -Directia generală juridică si control
nr.13424/20.06.2024;
- prevederile art. 134 din Ordonanta de urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
- prevederile art. 129 alin 2 lit. ,,c,, art. 139 alin. 3 lit.,,g,, din Ordonanta de urgenta nr.57/2019
privind Codul Administrativ;
In temeiul art. 196 alin (1) lit ,,a,, din Ordonanta de urgentă nr.57/2019 privind
Codul Administrativ;
HOTARASTE:
Art.1. Se aprobă schimbarea destinatiei unor imobile constructii si teren incluse în domeniul
public la unităţii administrativ teritoriale Oraşul Pucioasa conform anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului
nr.1350/2001 la poz. nr.372 si nr.373, din spatiu de învătământ ,, Scoală generală nr.6 Maluri,,situată in
orasul Pucioasa ,cartier Maluri, judetul Dâmbovita, in ,,Zonă de recreere la Maluri,, imobile înscrise in
cartea funciara nr.73757 cu nr.cadastral 73757, identificate conform Planului de situaţie - ce constituie
Anexa 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre va fi publicată pe pagina de internet a unității administrativ-
teritoriale Orașul Pucioasa la rubrica Monitor Oficial Local cât și în ziarul local -Buletin de informare al
orașului Pucioasa.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Compartiment–
Administrare Patrimoniu, Birou buget- contabilitate și va fi comunicată Institutiei Prefectului Dâmbovița,
conform legii, prin grija secretarului general.
Art.4. Prezenta hotărâre poate fi atacată în condiţiile Legii nr.554/2004 Legea contenciosului
administrativ în termen de 30 de zile, la Tribunalul Dâmboviţa -Secţia de Contencios administrativ si
fiscal.
Presedinte de Sedinta, Contrasemnează pentru legalitate,
IVASCU Dragos Ion Secretarul general al U.A.T.Orasul Pucioasa,
jr.Catana Elena
Hotărârea
Nr._______/28.06.2024
ROMÂNIA
JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA
ORAŞUL PUCIOASA
Str. Fântânelor, nr. 7, Pucioasa, 135400, judetul Dâmbovita,
Telefon/Fax: 0245-232277/0245-232276; 0245-760484; interior 115;
e-mail: [email protected]
nr. 13319/19.06.2024
MEMORIU TEHNIC JUSTIFICATIV
Conform art. 9 din Ordinul Nr. 5819/2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a
avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ
preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia, schimbarea destinatiei are la bază
și de un MEMORIU JUSTIFICATIV privind motivele schimbării destinatiei.
Tinând cont de Hotararea Consiliului Local nr.247/21.12.2023 privind ,,organizarea retelei
unitătilor de învatamant preuniversitar de stat de pe raza UAT Orasul Pucioasa pentru anul scolar 2024-
2025, precum și adresa Scolii Gimnaziale nr.4 ,,Elena Donici Cantacuzino,, nr.3269/11.02.2016, potrivit
căreia imobilele/spaţiile pentru care se solicită schimbarea destinaţiei nu se mai regasesc in structura
scolară si implicit in acestea nu se mai desfăşoară activităţi de învăţământ din anul 2012, acestea fiind
restrânse şi nici nu există perspectiva creşterii efectivului populaţiei şcolare, întrucat unitatea de invatamant
a fost închisa,
s-a propuns schimbarea destinatiei a unor imobile constructii si teren incluse
în domeniul public la unităţii administrativ teritoriale Oraşul Pucioasa conform anexei nr.4 la Hotărârea
Guvernului nr.1350/2001, la poz. nr.372 si nr.373, înscrise in cartea funciara nr.73757 cu nr.cadastral
73757, identificate conform Planului de situaţie - ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre, din spatiu de
învătământ ,,Scoala generală nr.6,, situată in orasul Pucioasa ,cartier Maluri, judetul Dâmbovita, in ,,Zona
de recreere la Maluri,, in vederea realizării obiectivului de investitii ,,Zona de recreere la Maluri,, cuprins
in proiectul ,,Operatiuni de regenerare urbană in orasul Pucioasa,,.
Hotărârea in cauză, va fi înaintată spre stiintă Ministerului Educatiei si Inspectoratului
Scolar Judetean Dâmbovita in temeiul art.146 alin 11 din Legea nr.198/2023 Legea învăţământului
preuniversitar.
Conform art. 8 din Ordinul Nr. 5819/2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a
avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ
preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia, in situaţii temeinic justificate,
schimbarea destinaţiei imobilelor se face pe perioadă nedeterminată în cazul edificării de către
autorităţile/instituţiile publice, în condiţiile legii, a unor clădiri care să deservească interesului temeinic
justificat al comunităţii.
Caracteristicile tehnice ale imobilului - construcţii şi teren aferent, pentru care se doreste
schimbarea destinaţiei, din spatiu de învătământ ,,Scoala generală nr.6,, situată in orasul Pucioasa ,cartier
Maluri, judetul Dâmbovita, in ,,Zona de recreere la Maluri,, in vederea realizării obiectivului de
investitii ,,Zona de recreere la Maluri,, cuprins in proiectul ,,Operatiuni de regenerare urbană in orasul
Pucioasa,, sunt după cum urmează:
-Scoala Nr.6 Maluri, situată in orasul Pucioasa, cartier Maluri : Constructie de tip P, cu o
structură cu cadre de lemn si cu placi OSB, plansee cu grinzi din lemn, fundatii continue din piatra zidită
si beton slab armat, An construire 1994, in suprafată construită la sol 255 mp, si suprafată construită
desfasurată 255 mp, înscrisă in cartea funciară a orasului Pucioasa cu nr. cadastral 73757-C1 ,Cladirea
se compune din două sali de clasa ,hol si cancelarie . In curte o latrina.
-Starea imobilului: instalatiile electrice-distruse; nu există instalatie de apa curentă si
canalizare ,sistemul de încalzire -sobe cu lemne (sobe deteriorate si nefunctionale); Geamuri sparte ,
pardoseli distruse ,tencuieli si zugraveli deteriorate ,invelitoare deteriorată si
- teren in suprafată de 1407 mp înscris in cartea funciara a orasului Pucioasa cu nr.
cadastral 73757, are o forma trapedoizală in plan. Pe teren exista edificata constructia C1 Scoala P.
In urma examinarii vizuale au fost observate degradari vizibile ale
elementelor structurale existente (degradari ale peretilor, exfolieri sau segregari ale betonului de la
fundatie, forfecări ale structurilor din lemn, etc), si au fost constatate tasari diferentiate ale cladirii, astfel
incât expertul concluzionează ca starea tehnica (fizica) a cladirii incă existente nu este satisfacătoare,
neîndeplinind cerintele din normativele in vigoare , propunerea fiind cea de desfiintare /dezafectare, in
scopul eliberarii terenului.
De circa 15 de ani, constructia este nefolosită si foarte important lipsită de întretinere,
Inaltimea liberă a peretilor de 2,30 m, lipsa elementelor care sa asigure un bun comportament la seism , nu
este suplinită de grosimea mare a zidariei portante exterioare (40 cm) o caramidă si jumatate si a zidariei
interioare de 30 cm .
Planseul pe grinzi de lemn, material cu un comportament in timp greu de controlat la
deschideri, încarcarea planseului cu caramidă pe post de termoizolatie, lipsa unei centuri ancorate in zidarie
si faptul ca s-au produs multe infiltratii ale apei pluviale, sunt elemente care au generat deprecieri
ireversibile.
Orașul Pucioasa, Județul Dâmbovita, a dispus de o retea scolară pentru ciclul primar si
gimanzial formată din sapte Scoli generale, din care trei erau dedicate numai ciclului primar. Practic in
afara de nucleul central al orasului, in fiecare cartier component (cu exceptia cartierului Bela) functiona o
Scoala generală. Printre acestea s-a aflat si Scoala Nr. 6 situată in Cartierul Maluri.
Activitatea scolară a fost întreruptă in acest local in jurul anilor 2012. Singura folosintă de
atunci a fost ca sediu temporar si organizare de santier pentru reteaua de apa si canalizare, prilej cu care
degradarile nu numai ca nu au fost stopate , ci chiar s-au accentuat.
Faptul ca in acest moment constructia nu are folosintă, si ca o eventuală reparatie capitală
implică interventii la toate elementele structurii si de finisaj precum si la echiparea cu instalatii , ar genera
costuri superioare unei cladiri noi si care oricum depasec valoarea de inventar ca si pe cea de folosintă. In
mod suplimentar, lipsa instalatiilor de apa canal la interior nu corespunde cerintelor contemporane pentru o
constructie de invatamant.
In conformitate cu prevederile art.146 alin 11 din Legea nr.198/2023 Legea învăţământului
preuniversitar : potrivit căruia,, Schimbarea destinaţiei terenului folosit de unităţile de învăţământ
preuniversitar de stat, precum şi a spaţiilor/clădirilor în care nu se mai desfăşoară activităţi didactice se
poate face după primii 3 ani calendaristici de la încetarea activităţii didactice în spaţiul respectiv, de
către autorităţile administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean,
fără avizul conform al Ministerului Educaţiei, cu informarea scrisă a acestuia, numai pentru servicii
publice de interes local, judeţean şi naţional, respectiv pentru activităţi care contribuie la dezvoltarea
comunităţii locale.,,
In urma acestui demers administrativ, va fi eliberată autorizatia de demolare,
document obligatoriu in vederea demarării lucrarilor necesare implementării biectivului de
investiții ,,Zona de recreere la Maluri,, cuprins in proiectul ,,Operatiuni de regenerare urbană in orasul
Pucioasa,, având la bază Expertiza tehnică nr. 6-138/Z/224 iunie -Scoală Generală nr.6 , întocmită de
expert tehnic MLPAT ing. Apostol Ioan Zefir, potrivit cărora construcțiile prezintă un stadiu avansat de
degradare si deteriorare.
Faptul ca in acest moment constructia nu are folosintă, si că o eventuală reparatie capitală
implică interventii la toate elementele structurii si de finisaj precum si la echiparea cu instalatii ,
ar genera costuri superioare unei cladiri noi si care oricum depasec valoarea
de inventar ca si pe cea de folosintă. In mod suplimentar, lipsa instalatiilor de apa canal la interior nu
corespunde cerintelor contemporane pentru o constructie de invatamant sau de cultură. Aceste aspecte
determină beneficiarul să solicite desfiintarea constructiilor pentru ca amplasamentul eliberat, să poata fi
utilizat pentru o altă investitie sau functiune cu caracter public.
Conform Certificatului de urbanism nr.152 din 20.06.2024, eliberat de UAT Oraș
Pucioasa, se certifică faptul că imobilul Scoala Generală nr.6 Maluri, nu este monumet istoric și nu face
parte din rezervația de arhitectură -zonă de interes arhitectural și ambiental conform Listei Monumentelor
Istorice a Direcției Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, iar terenul nu este situat in zona
protejată istoric stabilită prin PUG.
Aceste aspecte determina beneficiarul sa solicite desfiintarea constructiei pentru ca
amplasamentul eliberat sa poata fi utilizat pentru o alta investitie sau functiune cu caracter public.
Având in vedere elementele prezentate anterior si a faptului ca imobilul analizat nu prezintă
elemente patrimoniale ce necesita a fi păstrate se propune demolarea acestora.
Demolarea construcțiilor se va face in trei etape succesive:
- organizarea șantierului;
- dezechiparea construcției;
- demolarea propriu-zisa a acesteia.
Toate lucrările de demolare prevăzute în proiectul de expertiză tehnică, se vor face in soluția
"bucată cu bucată", "element cu element de sus în jos", "nivel cu nivel", începând cu acoperișul, fiind cu
totul interzisă demolarea concomitentă pe două sau mai multe niveluri de pe aceeași verticală sau începerea
demolării de la baza construcției.
Aceste lucrări de demolare se vor realiza de regulă in ordinea inversa de realizare a construcției
existente.
CONCLUZII
Având in vedere elementele prezentate anterior, rezulta ca imobilul scolii nu mai corespunde
exigentelor actualelor norme de proiectare privind structura de rezistenta si conformarea seismica a
acestora, nu mai corespunde nici din punct de vedere al confortului si nu prezintă elemente patrimoniale ce
necesita a fi păstrate.
Execuția lucrărilor de demolare va începe dupa obținerea tuturor avizelor, acordurilor si
autorizațiilor stabilite prin legislația in vigoare, respectiv dupa executarea tuturor devierilor de rețele de
utilități pentru a se evita eventualele accidente.
Conform expertizei tehnice anexă demolarea construcțiilor se va face de sus in jos, începând cu
invelitoarea si se va face cu mijloace manuale sau mecanice, având grija ca in timpul operațiunilor de
demolare utilajele sa nu atinga clădirile învecinate si nici bucăți sau elemente din construcția ce se
demolează sa nu ajungă pe proprietatile învecinate.
Vor fi luate toate masurile de semnalizare a șantierului si de dirijare a circulației pietonale si auto.
Zonele potențial periculoase vor fi împrejmuite si semnalate corespunzător. După dezafectările elementelor
instabile si a celor ne-necesare conform temei de proiectare, amplasamentul va fi curatat, indepartandu-se
toate materialele rezultate catre depozite de deșeuri autorizate, fiind interzisă arderea eventualelor deșeuri
combustibile. Totodată, se va evita praful, prin stropire cu apa a porțiunilor de clădire care se decopertează.
Cu deosebita consideratie,
Primarul Orasului Pucioasa
Ing. ANA Constantin Emilian
Arhitect sef Inspector superior-
Administrare Patrimoniu
arh.Pîrvu Bogdan Ionut jr.Neagu Daniela
ROMÂNIA
JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA
ORAŞUL PUCIOASA
Str. Fântânelor, nr. 7, Pucioasa, 135400, judetul Dâmbovita,
Telefon/Fax: 0245-232277/0245-232276; 0245-760484; interior 115;
e-mail: [email protected]
nr. 13424/20.06.2024
Către,
Ministerul Educației
Bucuresti, Strada General Berthelot, Nr. 28-30
Stimate Domnule Ministru,
Tinând cont de Hotararea Consiliului Local nr.247/21.12.2023 privind ,,organizarea retelei
unitătilor de învatamant preuniversitar de stat de pe raza UAT Orasul Pucioasa pentru anul scolar 2024-
2025, precum și adresa Scolii Gimnaziale nr.4 ,,Elena Donici Cantacuzino,, nr.3269/11.02.2016, potrivit
căreia imobilele/spaţiile pentru care se solicită schimbarea destinaţiei nu se mai regasesc in structura
scolară si implicit în acestea nu se mai desfăşoară activităţi de învăţământ din anul 2012, acestea fiind
restrânse şi nici nu există perspectiva creşterii efectivului populaţiei şcolare, întrucat unitatea de invatamant
a fost închisa,
s-a propus schimbarea destinatiei a unor imobile constructii si teren incluse
în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale Oraşul Pucioasa conform anexei nr.4 la Hotărârea
Guvernului nr.1350/2001, la poz. nr.372 si nr.373, înscrise in cartea funciara nr.73757 cu nr.cadastral
73757, identificate conform Planului de situaţie - ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre, din spatiu de
învătământ ,,Scoala generală nr.6,, situată in orasul Pucioasa ,cartier Maluri, judetul Dâmbovita, in ,,Zona
de recreere la Maluri,, in vederea realizării obiectivului de investitii ,,Zona de recreere la Maluri,, cuprins
in proiectul ,,Operatiuni de regenerare urbană in orasul Pucioasa,,.
In conformitate cu prevederile art.146 alin 11 din Legea nr.198/2023 Legea învăţământului
preuniversitar : potrivit căruia ,,schimbarea destinaţiei terenului folosit de unităţile de învăţământ
preuniversitar de stat, precum şi a spaţiilor/clădirilor în care nu se mai desfăşoară activităţi didactice se
poate face după primii 3 ani calendaristici de la încetarea activităţii didactice în spaţiul respectiv, de
către autorităţile administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean,
fără avizul conform al Ministerului Educaţiei, cu informarea scrisă a acestuia, numai pentru servicii
publice de interes local, judeţean şi naţional, respectiv pentru activităţi care contribuie la dezvoltarea
comunităţii locale.,,
a fost aprobată HCL nr.114/28.06.2024 privind ,,Aprobarea schimbării
destinatiei unor imobile constructii și teren incluse în domeniul public la unităţii administrativ teritoriale
Oraş
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.