Hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN SATUL MORENI, COMUNA PRISĂCANI, JUDEȚUL IAȘI”, în cadrul Programului privind creștereea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice - prin Agenția Fondului pentru Mediu
Denumire
Hotărârea nr. 90 din 2023 a Consiliului Local Prisăcani
Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a clădirii școlii primare din satul Moreni” în cadrul programului național de eficiență energetică pentru clădiri publice. Practic, înseamnă că se estimează costurile, termenele și rezultatele muncii pentru a îmbunătăți eficiența energetică a școlii, finanțarea urmând să fie gestionată în cadrul programului respectiv. Pentru locuitori, acest lucru poate însemna investiție publică în clădirea școlii, posibile îmbunătățiri ale consumului de energie, dar nu se specifică sume exacte, termene concrete de execuție sau impact financiar local în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL PRISĂCANI
SAT PRISĂCANI, COMUNA PRISĂCANI, JUDEŢUL IAŞI,
COD POSTAL 707390
TEL: 0232 295858, FAX: 0232 295999, e-mail: primaria_prisacani(Qyahoo.com
HOTARAREA nr. 90
din 24.11.2023
privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „CRESTEREA
EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII SCOLII PRIMARE DIN SATUL MORENI,
COMUNA PRISACANI, JUDETUL IASI,” în cadrul Programului privind cresterea eficientei
energetice si gestionarea inteligenta a energiei in cladirile publice —
prin Agentia Fondului pentru Mediu
Consiliul Local al Comunei Prisacani, jud. lasi
Avand in vedere:
- Dispozitiile art. 129, alin 2 lit a) si alin. 4 lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
- Referatul de aprobare intocmit de d-l primar Stanciu Ghiorghe inregistrat sub nr. 9573 / 16.11.2023, raportul
de specialitate intocmit de d-l Dascalu Alexandru consilier achizitii inregistrat sub nr. 9574/ 16.11.2023,
proiectul de hotarare al d-lui Stanciu Ghiorghe nr. 9660/ 17.11.2023 privind aprobarea Studiului de
fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII SCOLII
PRIMARE DIN SATUL MORENI, COMUNA PRISACANI, JUDETUL IASI,”
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.