Pe scurtConsiliul Local Prejmer aprobă reorganizarea Comisiei de specialitate nr. 2, care va cuprinde domeniile juridic și disciplină, apărare, ordine și liniște publică, protecția copiilor, drepturile cetățenilor, sănătatea, protecția familiei, învățământul, protecția socială, protecția mediului, turism și agricultură. Practic, această comisie va gestiona aceste arii și va avea ca membri propuși: Plesoiu Maria Daniela, Rosu Adriana Marta, Georgescu Cristian, Lovită Constantin, Rosca Ioan Vlad. Se păstrează restul prevederilor din hotărârea anterioară privind organizarea comisiilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă reorganizarea Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local Prejmer -Juridică și disciplină, apărare, ordine şi linişte publică, protecţie copii, apărare drepturi cetățeni, sănătate şi protecție familie, învățământ, protecţie socială, protecția mediului, turism şi agricultură, după cum urmează: Plesoiu Maria Daniela
Citat din articolul 1 al hotărârii.
*
ROMÂNIA JUDEȚUL BRAȘOV
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA PREJMER
CONSILIUL LOCAL PREJMER Tătăfăţi:10268/ 3627003
Strada Mare, nr. 565, Fax: 0268 / 362 363
Comuna Prejmer 507165 Email: contacteprimariaprejmer.ro
Judeţul Braşov, România www.primariaprejmer.ro
HOTĂRÂREA NR. 32
Din 28.05.2026
OBIECT: privind reorganizarea Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local Prejmer - Juridică și
disciplină, apărare, ordine și liniște publică, protecţie copii, apărare drepturi cetăţeni, sănătate şi
protecţie familie, învăţământ, protecţie socială, protecţia mediului, turism și agricultură;
Consiliul Local al Comunei Prejmer, întrunit azi, data de 28.05.2026, în şedinţă ordinară,
Văzând referatul nr.1005/2026 privind iniţierea unui proiect de hotărâre privind reorganizarea Comisiei
de specialitate nr.2 a Consiliului Local Prejmer - Juridică şi disciplină, apărare, ordine și linişte publică,
protecţie copii, apărare drepturi cetățeni, sănătate şi protecţie familie, învățământ, protecţie socială, protecţia
mediului, turism şi agricultură, raportul întocmit de către Secretarul general al U.A.T Prejmer, nr. 1006/2026,
avizul nr. 1086/2026 al comisiei de specialitate a Consiliului Local, dezbaterile în plenul şedinţei,
Având în vedere prevederile art.124, art.125, art.126 coroborat cu prevederile art.141 din O.U.G.
nr.57/2019 privind Codul administrativ,
Văzând Ordinul Prefectului judeţul Braşov nr.1 160/28.10.2024, prevederile Secţiunii a 3-a -Comisiile
de specialitate, comisiile mixte şi comisiile speciale, art.13-Organizarea comisiilor de specialitate ale
consiliului local din Regulamentul de organizare și funcţionare a Consiliului Local al comunei Prejmer, județul
Braşov, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Prejmer nr. 77/30.09.2024, Încheierea din data de 9.04.2026
din Dosarul nr.10209/197/2026, aflat pe rolul Judecătoriei Braşov
În temeiul art. 124, art.139 și art. 196 din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ:
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă reorganizarea Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local Prejmer -Juridică și
disciplină, apărare, ordine şi linişte publică, protecţie copii, apărare drepturi cetățeni, sănătate şi protecție
familie, învățământ, protecţie socială, protecția mediului, turism şi agricultură, după cum urmează:
Plesoiu Maria Daniela
Rosu Adriana Marta
Georgescu Cristian
lovită Constantin
Rosca loan Vlad
Art. 2 Restul prevederilor Hotărârii Consiliului Local 128/8.1 1.2024 privind organizarea Comisiilor
de specialitate ale Consiliului Local Prejmer, rămân neschimbate.
Art. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Comunei Prejmer si se comunică prin
grija Secretarului general al U.A.T. Prejmer persoanelor nominalizate.
Președinte de ședin Avizat Secretar General,
Radu Mațica?7” Bianca Bălășcău
O
Nr. i DATA Semnătura persoanei
OPERAȚIUNI EFECTUATE 3
Crt. : 7Z/LL/AN responsabile să efectueze
0. l 2 7 3
1. | Adoptarea hotărârii 28/
05/2026 (4/4
2. | Comunicarea către Primarul comunei 5/06./2026 (SA
3. | Comunicarea către Prefectul judeţului 5/
06/2026 2,
4. | Aducerea la cunoştinţă publică 5/
06/2026 (-
Comunicarea, numai în cazul celei cu
III Mee /.asuu+./2026
caracter individual
6. Hotărârea devine obligatorie sau produce 28/05 2026 O
efecte juridice, după caz ui
Număr consilieri în funcţie - 15
Număr consilieri prezenți la şedinţă - 14
Hotărârea a fost adoptată : unanimitate de voturi
Difuzare : 1- Colecţie, 2-Instituţia Prefectului, 3- Dosar A.
4/2026, 4-Primar, 5-Persoane nominalizate
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.