27 februarie 2024

HCL 16/2024 Prăjeni adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului de invest.”Modernizare prin asfaltare secțiuni de drumuri de interes local în Prăjeni și Câmpeni

Pe scurt

Consiliul Local Prăjeni aprobă proiectul de modernizare prin asfaltare a unor sectiuni de drumuri locale din satele Prăjeni și Câmpeni, în valoare de investiție estimată în documentația tehnico-economică. Se stabilesc indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru acest obiectiv, ceea ce înseamnă că se aprobă costurile, durata estimată și etapele de realizare pentru locuitori, inclusiv impacturi asupra circulației și finanțării din buget local. Practic, lucrările vor îmbunătăți accesul și condițiile de drum în zonele menționate, iar autoritățile pot demara contractarea și execuția, în funcție de buget și etapele legal aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Prăjeni

Denumire
Hotărârea nr. 16 din 2024 a Consiliului Local Prăjeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului de invest.”Modernizare prin asfaltare secțiuni de drumuri de interes local în Prăjeni și Câmpeni”
Emitent
Consiliul Local Prăjeni
Număr
16 / 2024
Data
27 februarie 2024
Localitate
Prăjeni, județul Botoșani
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Prăjeni

Documente

Text

JUDETUL BOTOŞANI COMUNA PRĂJENI CONSILIUL LOCAL DN HOTARAREA NR. 16 DIN 27.02.2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general al obiectivului de investiţii „ Modernizare prin asfaltare secţiuni de drumuri de interes local în satele Prăjeni şi Câmpeni, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani" Consiliul local al comunei Prăjeni, judeţul Botoşani, întrunit în şedinţă ordinară din data de 27.02.2024, având în vedere: referatul de aprobare prezentat de Primarul comunei Prăjeni, dl Iftodi Gheorghiţă-Mihăiţă, înregistrată la nr. 68 din 20.02.2024; raportul de specialitate întocmit de către compartimentul contabilitate, resurse umane și achiziţii publice, înregistrat la nr. 69 din 20.02.2024; Având în vedere prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale conform carora „(1) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigura integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contraciate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative Prevederile art.5, alin.(1), lit. (ii), alin.(2) din H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Prăjeni înregistrate la nr. 75, 77 şi 79 din 26.02.2024. În temeiul art.129 alin.(2) lit.„b", „c”, alin.(4) lit.„d”, coroborat cu art.139 alin.(3), lit.„d" şi»e" din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.]. Se aprobă implementarea proiectului "Modernizare prin asfaltare secţiuni de drumuri de interes local în satele Prăjeni şi Câmpeni, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani”, denumit în continuare Proiectul. Art.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii "Modernizare prin asfaltare secţiuni de drumuri de interes local în satele Prăjeni şi Câmpeni, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani ”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art.3, Se aprobă devizul general aferent obiectivului de investiţii „Modernizare prin asfaltare secţiuni de drumuri de interes local în satele Prăjeni şi Câmpeni, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani”, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.4. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei. Art.5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Prăjeni, prin aparatul de specialitate. Art.6. Prezenta hotarâre va fi comunicata Primarului comunei Prăjeni, compartimentelor de specialitate si Instituţiei Prefectului, Judeţul Botoşani. SS , Contrasemnează, Consilier, A (CN: Secretar general al tomunei, Pascaru Constantin: [i Răileanu Mlania conilauL $ AL > Anexă la HCL nr. 16 din 27.02.2024 Anexa privind descrierea sumara a documentatiei si a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de investitie ”Modernizare prin asfaltare secțiuni de drumuri de interes local în satele Prăjeni și Câmpeni din comuna Prăjeni, județul Botoșani” Indicatori tehnici : e Lungime : 827 metri pe drumurile sătești după cum urmează: - Sat Prăjeni: DS156 (265 m), DS291 (165 m); - Sat Câmpeni: DS115 (330 m), DS 79 (67 m). e Lăţime parte carosabilă: 3,00 m / 4,00 m e Se vorridica la cota din proiect un număr de 3 capace cămine de vizitare; e Amenajarea intersecţiei cu drumurile laterale (3 bucăti) pe o lungime de 15,00 ml se va face cu acelaşi tip de sistem rutier cu cel al drumurilor principale, respectiv: strat de uzură din mixtură asfaltică tip BAPC 16, în grosime de 4,00 cm; strat de legătură din BADPC22,4 în grosime de 6,00 cm; strat de bază din piatră spartă, în grosime de 15,0 cm; strat de fundaţie inferior din balast, în grosime de 20,00 cm; strat de formă din pământ stabilizat cu lianţi hidraulici, în grosime de 20,00 cm Indicatori economici: Valoare (fara Valoare (TVA Valoare TVA TVA) inclusiv) lei lei lei Valoarea totala a 957.730,33 180.092,25 1.137.822,58 investitiei C+M 897.853,94 170.592,25 1.068.446,19 Investiţia va fi finanțată din bugetul local al comunei Prăjeni, județul Botoșani. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, __Consilier, Secretar general al comunei, de isca onstantin Răileani Melania ș( LL I90:-AV CONSILIUL £ pg ACALat Aheua m.2 la MEL ma. (€ |ht.02.d024 Beneficiar: |COMUNA PRAJENI, JUDETUL BOTOSANI 'Proiectant |SC PRO CONSULTING ROAD SRL DEVIZUL GENERAL TOTALIZATOR al obiectivului de investiţii CAMPENI, DIN COMUNA PRAJENI, JUDETUL BOTOSANI MODERNIZARE PRIN ASFALTARE SECILUNI DE DRUMURI DE INTERES LOCAL IN SATELE PRAJENI SI Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de Valcani (că TVA Valoare cu TVA Nr. crt. cheltuieli TVA: lei lei lei 1 2 3 4 5 CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului 11 ÎObţinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2 Amenăjarea terenului 0.00 0.00 0.00 / edi ih PR 13 Amenajări pentru Protecţia mediului şi aducerea 0.00 0.00 9.09 ului la starea iniţială 14 tuieți pentru relocarea/protecţia utilităţilor 0.09 0.00 0.00 "Total capitol î LI ud “U50 CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asiţirarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii Total capitol 2 i [i 0.00 i 0.00 iu 0.00 CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică j EX di i IL II 35000 5300.00 311 [Studii de teren 2000.50 Eni 2380.00 3.1.2 fRaportprivind imuactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 313 jAlic studii specifice 005 "0% urii] 3» mentaţii-suport şi cheltuieli pentru bținerea de avize, acorduri şi autorizaţii 9.00 0.00 9.00 3.3 [Expertizaze tehnică 1000-00 15030 1190.00 tificarea performanţei energetice şi auditul 34 getic al clădirilor, auditul de siguranta rutiera 000 0.00 00% 3.5 Proiectare 24,000.00 4560.00 28,560.00 3.5.1 Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.2 Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 353 Studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a jhucrărilor de intervenții şi deviz general 7,000.00 1330.00 8,330.00 354 IDocumentaţiile tehnice necesare în vederea iți lobţinerii-avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 1,000.00 190.00 1,190.00 355 Verificarea tehnică de calitate a proiectului ” tehnic şi a detaliilor de execuţie 1000.00 190,00 1,190.00 3,5,6 [Proiect tehnic şi detalii de execuţie 15,000.00 2850.00 17050.00 36 anizarea procedurilor de achiziţie 15,000.00 2850.00 17850.00 E Poate 090 0.00 0.00 Managementul de proiect pentru obiectivul de 37 Îinvestiţii 0.00 0.00 0.00 3.72 | Auditul financiar 0.00 0.00 0.00 38 |Asistenţă tehnică 8000.00 1,520.00 9520.00 maia mer re i nea 3.8.1 fAsistenţă tehnică dim partea proiectantului 1.000.00 190.00 1,190.009 38.11 Îpe perioada de execuţie a lucrărilor 500.00 95.00 595.00 tru participarea proiectantului la fazele 3812 incluse în programul de control al lucrărilor de ""” Xexecuie, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii 500.00 95.00 595.00 38.2 |Dirigenţie de gantier 7000.00 1330.00 6,330.00 donator în materie de securitate si sanatate- 383 'jconform Hotararii Guvernului nr.300/2006, cu odificarile si completarile ulterioare 0.00 0.00 0.00 Total capitol 3 50,000.00 9,500.00 59,500.00 CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiția de bază 41 "Construcții şi instalaţi 893,387.00 169,743,53 1063,130.53 taj utilaje, echipaniente tehnologice şi 42 funcţionale 0.00 0.00 0.00 43 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj 0.00 0.00 0.00 - Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale 44 care nu necesită montaj şi echipamente de tzanstort 0.00 0.00 0.90 1.5 YDotări Liri] 900 TI] i 46 ctive necorporale 0.00 0.00 000 Total capitol 4 553,387.00 160,743 -53 77063.13 533 CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli 51 (Organizare de şantier 4466.94 848.72 5,315.66 514 ucrări de construcţii şi instalaţii aferente II A d devanțier 4456.94 848.72 __ 5315.66 5.1.2 fCheltuieli conexe organizării şantierului 0.90 0.00 0.00 mori ăi i i 9,876.39 0.00 9,876.39 0.00 0.00 0.00 4489.27 0.00 4489.27 897.85 0.00 897.85 4489.27 0.00 4,489.27 525 axe peniru acortluri, avize Ep aifotziIe şi 000 9.00 9.00 aul construi Te 5.3 |enatulei diverse şi neprevăzute 0.00 0.00 0.00 54 ___ [Cheltuieli pentru informare şi publicitate 0.00 0.00 0.00, Total capitol 5 14,343,33 848.72 15,192.05 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste 6.1 Pregătirea personalului de exploatare 0.00 . 0.00 0.00 6.2 Probe tehnologicegi teste 0.00 | 0.00 0.00 Total capitol 6 2.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 7 Cheltuieli aferente mariei de buget si pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea tuieli aferente marjei de 7.1 t25%din(1.2+1.3+1.4+243,143.2+3.3+3.5+3.7+3 0.00 2.0 0.00 [8+445.1.1) za ||oheliuieli periteu conetitirea rezervat de 0.00 0.00 090 implementare pt ajustarea de pret Total capitol 7 0.00 0.90 0.00 _ TOTAL GENERAL 957,730.33 180,092,25 1,137,822.58 din care; C+M (1,2 + 1.3 +1.4 +2 + 4,1+4.2+5.1.1) 897,853.94 170,592.25 1,068,446.19 3 Ne ! cos QUeR, pa Pasca ASFAN siigiectant, i) CONTRASEMNEAZĂ,, DECREAR GENERAL AL CEMU Wu, Rfjitennu MEA NIĂ- i

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaprajeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala