Hotărâre privind neasumarea responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor cadru pentru achiziția produselor aferente Programului pentru școli al României și a contractelor/acordurilor cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, la nivelul comunei Popricani, județul Iași, pentru anul școlar 2026-2027
Denumire
Hotărârea nr. 49 din 2026 a Consiliului Local Popricani
Consiliul Local Popricani decide să nu își asume responsabilitatea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor pentru produsele din Programul pentru Școli al României și a contractelor de servicii pentru derularea măsurilor educative în anul școlar 2026-2027. Asta înseamnă că, pentru aceste achiziții, sarcina administrativă și deciziile privind atribuirile nu vor fi efectuate la nivelul comunei, ci probabil vor fi delegată altor autorități sau se vor realiza în alt mod prevăzut de lege. Pentru locuitori, impactul poate însemna posibile întârzieri în achiziții, eventuale modificări de termene sau finanțare, și lipsa unor decizii locale privind detaliile procedurilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL POPRICANI
JUDETUL IASI
HOTĂRÂREA nr.49
din 28.05.2026
privind neasumarea responsabilității organizării şi derulării procedurilor de atribuire a
contracteior/acordurilor cadru pentru achiziţia produselor aferente Programului pentru școli al României
și a contractelor /acordurilor cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, la
nivelul comunei Popricani, judeţul iaşi pentru anul școlar 2026-2027
Consiliul Local al comunei Popricani,județul lași legal constituit conform Ordinului
nr.555/ 29.10.2024 al Prefectului Judeţului lași „întrunit la lucrările ședinței ordinare din
_] data de 28.05.2026 conform dispozitiei d-nului primar nr.299/22.05.2026,
Având în vedere: adresa nr.16323/06.05.2026 a Consiliului Judeţean lași-Direcţia
Juridică-Biroul Programe Guvernamentale (UAT comuna Popricani, jud. lasi
nr.5935/06.05.2026 ), referatul nr. 5997/07.05.2026 întocmit de compartimentul achiziții
publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului privind privind
asumarea/neasumarea responsabilităţi organizării și derulării procedurilor de atribuire a
contractelor/acordurilor cadru pentru achiziția produselor aferente Programului pent
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.