Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., a amplasamentelor și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Refacerea și reabilitarea drumurilor pentru eliminarea efectelor inundațiilor în comuna Popricani, județul Iași”
Denumire
Hotărârea nr. 103 din 2022 a Consiliului Local Popricani
Se decide predarea amplasamentelor din comuna Popricani către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.) SA, pentru executarea investiției „Refacerea și reabilitarea drumurilor pentru eliminarea efectelor inundațiilor”. Se stabilesc condițiile necesare pentru ca C.N.I. să poată demara lucrările în vederea refacerii și modernizării drumurilor afectate de inundații. Pentru locuitori, înseamnă că proiectul va primi finanțare națională, se pregătesc amplasamentele pentru execuție și vor exista termene și etape de implementare ale lucrărilor, cu impact asupra zonelor afectate de inundații din Popricani.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAȘI
CONSILIUL LOCAL POPRICANI
HOTĂRÂREA Nr. 103
din 22.09.2022
privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrarilor Publice si Administratiei prin
Compania Naţională de Investiții “C.N.I.” S.A., a amplasamentelor şi asigurarea
condiţiilor în vederea execuțării obiectivului de investiții „Refacerea şi reabilitarea
drumurilor pentru eliminarea efectelor inundaţiilor în comuna Popricani, judeţul lași”
Consiliul Local al comunei Popricani,judeţul lași legal constituit conform
Ordinului nr.295/23.10.2020 al Prefectului Județului lași , întrunit la lucrările ședinței
extraordinare din data de 22.09.2022,
Având in vedere temeiurile juridice,respectiv prevederile :
-art.15 alin.(2),art.120 alin.(1),art.121 alin.(1) si alin.(2) din Constituţia
României,republicată:
- art.3 si art.4 din Carta europeană a autonomiei locale,adoptată la Strasbourg la
15 octombrie 1985,ratificată prin Legea nr.199/1997;
- art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul civilrepublicat,cu modificările
și completarile ulterioare;
- Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru eleaborarea
actelor normative,cu modificarile și completările ulterioare;
- Legii nr.52/
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.