Însușirea documentației cadastrale pentru prima înscriere și înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilelor terenuri – străzi aflate în domeniul public al comunei Poplaca, atestat prin HG…
Pe scurt
Se hotărăște însușirea documentației cadastrale pentru prima înscriere și înregistrarea în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilelor terenuri — străzi aflate în domeniul public al comunei Poplaca, din terenuri situate în intravilan, conform inventarului frecvenței. Practic, se face formalizarea juridică a acestor străzi în registrele oficiale pentru a le recunoaște drept bunuri ale domeniului public; înseamnă că se actualizează cadastrul și se vor face ulterior pașii de includere în evidențele publice despre bunuri. Impact pentru locuitori: clarifică dreptul de folosință și gestionare al drumurilor din comună, iar eventualele efecte administrative/prin buget se vor aplica conform actualizării inventarului și publicărilor ulterioare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 49 din 2023 a Consiliului Local Poplaca
Titlu oficial
Hotărâre privind însușirea documentației cadastrale pentru prima înscriere și înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilelor terenuri – străzi aflate în domeniul public al comunei Poplaca, atestat prin HG nr.978/2002, Anexa nr.45 – inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Poplaca
ROMÂNIA
JUDEŢUL SIBIU
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI POPLACA
HOTĂRÂREA _ NR. 49
Privind însuşirea documentaţiei cadastrale pentru prima înscriere şi
înscrierea în evidențele de cadastru şi carte funciară a imobilelor terenuri — străzi aflate în domeniul
public al comunei Poplaca, atestat prin HG nr.978/2002, Anexa nr.45 — inventarul bunurilor care
aparțin domeniului public al comunei Poplaca
Consiliul Local al comunei Poplaca, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.06.2023,
Analizând referatul de aprobare întocmit de primarul comunei Poplaca şi raportul nr. 1304 din
23.06.2023 întocmit de secretarul general al comunei Poplaca, din care rezultă necesitatea înscrierii în
evidențele de cadastru şi carte funciară a imobilelor terenuri- străzi situate în intravilanul com. Poplaca,
În temeiul:
a) art. 41 alin.5 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicității imobiliare, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
b) Avand în vedere prevederile Ordinului ANCPI nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului
de recepție şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară.
c) Art.885 alin.1 şi art.888 din Legea nr.287/2009 - Codul civil, republicată.
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate.
În conformitate cu prevederile art. 129 alin.1 , alin.2 lit.c, alin.6 lit. b, art.136 alin.8, art.139
alin. 3 lit. g, art.196 alin.1 lit.a, art.243 alin.1 lit.a, art. 357 din O.U.G. nr. 57/ 2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al Comunei Poplaca adopta prezenta Hotarare:
Art. -Însuşirea documentaţiei cadastrale pentru prima înscriere întocmită de persoana fizică
autorizată, pentru imobilele terenuri, situate în intravilan „ cu destinaţie „străzi, situate în comuna
Poplaca, înscrise în Inventarul domeniului public al comunei Poplaca, identificate conform Anexei la
hotărâre.
Art.2- Actualizarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al comunei Poplaca se
va face ulterior, conform prevederilor art.289 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ.
Art.2- Secretarul general al comunei Poplaca va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei
hotărâri.
Art.3- Hotărârea se transmite instituțiilor şi persoanelor interesate şi se aduce la cunoştinţă prin
publicare în Monitorul Oficial Local.
Adoptată în Poplaca la 29.06.2023
Preşedinte de şedinţă
Consilier local
MUNTEAN ANA
Red.BV
Dact.NIE DIFUZAT: dosar,primar, Prefectură, OCPI
PDe|ĂOg Iaunuu0) , ga : e poe
e eoyqnd aye3anudoud € Te LET 8s6 /S6 706'U1S HO13LNINIA VOVULS T/'eET 6 6
eDe|dOg I3unuu09
7'897 S60T 1/68s aa HOII2VA VOvuLS TreT
e edi|qnd ayezaiudoud
PIe|dOg I3unuo0d , 8 8
S'ST sc6 S6YL'41S HO19DVI VOvuLs TLeET
e edjqnd ayezaudoud
eDe|dod I3unwuo02 , 4 . nt pete
e eojgnd ayeyaudoud T /9€ 00T€ 08sT €€esT'uyls ÎNVIAODNYyYa vavuLls T/'eET A /
eDe|dOd I3unuu09 , a . sta pg
e exygnd ayeaudoud 1827 €/eT 6SST 8ssT'U1S UYZVI 3H9403H5 VavuLs Ter 9 9
eDe|dOg I3unuu02 , , , , : se pe
e eoygnd aneyaudod 8'90€ LO/E OT9L 8ecI LO€TULlSs ILy1ă38I1 vavuLs T/'eT Ss Ss
eDe|dOd IBunuu09 , Ă aaa pu
e eojgnd ayeyaudoud 9/11 €68 9ceT'Uls VNVIOd VAvVulS T/eT V V
eDe|dOg Iaunuu0d , at pag
e eojqnd ayesaudoud LATA 8ysT 1/VS9 30 NISIUINIOVIA HOONL vOvuLls Ter
eDe|dOg Iaunuuo0d , , “ | ej 288 E i
e eoygnd ayesoudoud S vce cler ZZLI STI 'T/TEST'HI1S | NISINIINIOVIA HOANL VAvuLs Tre
eDe|dOg Iaunuuod Ș , e poe
e exjgnd ayeyoudoud T9/T 60€T ve6'u1S NYIAWOY VOVULS T/eT [4 [4
eDe|dog Iaunwuod , ,
e eouqnd ayeaudoud €'S9T ST veLL'UlS INININH2 VAvuLs T/eT
eDe|dOg I3unu0d , | . L L
e eougnd axesaudoud € 601 €60T 1/L90T'91S INININH2 VAvULS T/ET
8 [4 9 E] Lă € A T 0
eopiunf enen]iS (nu) 1yeAJ8sqO (du) (leugsepe> „euunu) (epe.3s a4eorpisep |'33. ul | ui)
eaw!3un] eyeje„dns | auediiuap! ap ayuawuaţa | ainu) injnpiqoui eaununuaq >ppo) | :zod |"N
EDE|dOd IBUNUI0) |NUEJIAEA3X3 IS |nuejineazul
Ul Sen]is 9IJQhd |jniusiwuoq -ede|dog !ounuuo) ea3ezaiudoad ui 9e|Je 'Ţ'/"€'ŢoeDisep> ap po> pune ize.]s aj!qotul n2 joqel
€cOz'90'6€ U!p 6p'Ju 1DH gxsuv
__Sz27>
VNY NVaLNNWA
VNI13 VNV
“1VYIN39 WVIIUI3S
Y7VINWN3ISVULNOD “YÎNIQ3S 30 3LNIQISaUd
L'9€T/ 0/87 1V1LOL
ede|dOg I2unuu02 E
/'7T€ 08zI LS '1/2vS 30 IN1NdNY2 vavuLs T/eT 81 81
e e.!jqnd ayeaudoud
PDEJdOd launuu02 RR
9'781 494 1/69 aa NONVI WVUAV VAvuLs T/'eT LI LI
e ed!jqnd ayeyaudoud
eDe|dOg launuu02 , sr pe
€'/9s Vb97 v6 30 ININIOIINL VOvULS Ter 9T 9
e eadjqnd ayezaudoud
eDe|dOg I3unuu02 , E
E Eapepti aergapacaadl v'z6s zis 9630 YONNI VOVULS T/eT ST ST
eDe|dOg I3unuu02 , | NE
2 pajygnu eepepueteand T'b 0/se 7 'W1S VINLYONNI VAvULS T/'eT VI VI
eDe|dog Iauntuo> , , , Ă PR
2 eoyggnd eneajreloud 8'09y 8971 €/89€ '€/19€ “€/TTe'W1S ININI8IS vavuls TLeT
eDe|dOg Iuno) , , , , N
e psaregati axeepemrleazi ['1Sv TO/z 2/89€ '7/19€ '7/1TE'N1S ININISIS vavuls Tre eT er
eDe|dOg IBunuu09 , , , | Mu
e eoujgnd meyaudoud L'VSb SSI 1/89€ '1/79€ '1/1T€'H1S ININI8IS vavuLs T/eT
EDEJOg |I3unu02 , , , , Pa
2 eoygjitei apesurtleud 7'66€ sos€ 1/09/ '€//e/'Wls YNN5VS I3HONYV vavuLs TreT
eDe|dOg I3unu02 , N , EI
e uitai eienapulouă 9'06 oss 2/LEL'91S YNN5VS I3HONV VAvuLs T/eT I (A)
BDE|OOg IBunu0) , | , NE
e aan Syeyaudeud T'v8 6/1 T//€4"W1S YNN9VS I3HO0NV VOVULS Tre
eDe|dOg I2unui09 , , ERIE
e eopiadipegenilead LI91 6067 S/9'W1S H0113L VavuLs LET TI TI
eDe|dOg launuu02 , ERIE
2 eougnd seg leu 9611 €06 7/Vs9 aa INNNIV3A VAvuLs TreT OT OI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.