Pe scurtConsiliul Local Poplaca aprobă studiul de fundamentare a deciziei de concesionare și documentația de atribuire pentru proiectul de dezvoltare a rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, pentru a crește flexibilitatea, siguranța și eficiența în operare și pentru a integra transportul, distribuția și consumul final în comuna Poplaca. Aceasta înseamnă pentru locuitori că se va pregăti calea pentru concesionarea serviciului de distribuție a gazelor, posibil cu finanțare publică, iar investițiile pot influența viabilitatea și calitatea aprovizionării în viitor, în termenele stabilite prin proiect. (Fără detalii tehnice suplimentare, se aprobă cadrul decizional și documentația asociată.)
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă studiul de fundamentare a deciziei de concesionare pentru obiectivul:” Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea cresterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare,precum si de integrare a activitaţilor de transport, distribuţie si consum final în comuna Poplaca, jud. Sibiu”, conform Anexei 1, care face parte integrată din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEȚUL SIBIU
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI POPLACA
HOTĂRÂREA NR. 30
aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare, a Documentaţiei de atribuire şi aprobarea
concesionarii pentru obiectivul:” Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea
cresterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficienţă în operare,precum si de integrare a activitaţilor de
transport, distribuţie si consum final în comuna Poplaca, jud. Sibiu”
Consiliul local al comunei Poplaca, judeţul Sibiu, întrunit în şedinţa extraordinara din data de
16.04.2024
Având în vedere:
-raportul de aprobare înregistrat sub nr. 736 din 12.04.2024 întocmit de primarul comunei, în calitate de
iniţiator şi raportul de specialitate întocmit de inspectorul cu atributii pe achizitii publice nr.736 din
12.04.2024, cu privire aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare, a Documentaţiei de
atribuire şi aprobarea concesionarii pentru obiectivul:” Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuţie a
gazelor naturale în vederea cresterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare,precum si de
integrare a activitaţilor de transport, distribuţie si consum final în comuna Poplaca, jud. Sibiu”
În conformitate cu:
a) Ordonanta de urgenta nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel
Saligny"
b) prevederile Legii nr.123/2012 — Legea energiei electrice si a gazelor naturale
c) prevederile Ordinului nr.89/2018 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea
si exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale
d) HG nr.209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de
concesiune a serviciului de utilitate publica de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru
acordarea concesiunilor, continutul cadru al caietului de sarcini;
e) HG nr.907/2016 privind etapelede elaborare si continutul — cadru al documentațiilor tehnico-
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice
f) Art.44 alin.l din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale;
Văzând avizele favorabilile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Poplaca,
În temeiul art. 129 alin (2) lit b coroborat cu alin (4) lit d, art 139 alin (1), art.243 alin.1 lit.a şi art 196
alin (1) lit a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ
Art.1. — Se aprobă studiul de fundamentare a deciziei de concesionare pentru obiectivul:” Dezvoltarea
rețelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea cresterii nivelului de flexibilitate, siguranță,
eficiență în operare,precum si de integrare a activitaţilor de transport, distribuţie si consum final în comuna
Poplaca, jud. Sibiu”, conform Anexei 1, care face parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă Documentaţia de atribuire şi aprobarea concesionarii pentru obiectivul:” Dezvoltarea
reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea cresterii nivelului de flexibilitate, siguranță,
eficiență în operare,precum si de integrare a activitaţilor de transport, distribuţie si consum final în comuna
Poplaca, jud. Sibiu”, conform Anexei 2, care face parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.3. — Se aprobă demararea procedurii de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuţie a
gazelor natruale în comuna Poplaca, conform documentaţiei prevăzute la art. 1 din prezenta.
Art.4. — Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei se împuterniceşte Primarul comunei Poplaca .
Art. 5.- Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului pentru efectuarea controlului de legalitate şi se
aduce la cunoştinţă publică prin pubtisățe pezsite-ul www.comunapoplaca.ro — Monitorul Oficial.
PRESEDINTE DE SEDI
O
CIORG AN LON S A SE(TRETAR GENE
(d
Red. BV ț ZAT:
Dact. N..E. l 1 ex. Dosar
1 ex. Instituţia Prefectului
1 ex. Ptr afișare
1 ex. primar
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.