HCL 76/2020 Podoleni adoptată

Aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Caminului Cultural 1

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Căminului cultural Podoleni, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Podoleni

Denumire
Hotărârea nr. 76 din 2020 a Consiliului Local Podoleni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Caminului Cultural 1
Emitent
Consiliul Local Podoleni
Număr
76 / 2020
Localitate
Podoleni, județul Neamț
Stare
adoptată
Locuri citate
Sperantei nr. 2
Teme
Cultură și sport

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMŢ COMUNA PODOLENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 76 din 31 octombrie 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Căminului cultural Podoleni Având în vedere prevederile: - art. 6 şi art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 143/2007, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 2 din H.G. nr. 442/1994 privind finanţarea instituţiilor publice de cultură şi artă de importanţă judeţeană, ale municipiului Bucureşti şi locale, republicată; - Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 129 alin.(2) lit.„a”, „d”, alin.(3) lit.„c” şi alin.(7) lit.„d” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; Văzând Referatul de aprobare elaborat de Primarul comunei Podoleni, Raportul întocmit de compartimentul de resort şi Avizele comisiilor de specialitate; În temeiul dispoziţiilor art. 139 alin.(3) lit.„c” şi art. 196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; Consiliul local al comunei Podoleni, judeţul Neamţ, adoptă prezenta hotărâre. ART.1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Căminului cultural Podoleni, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.2. Primarul comunei asigură ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. ART.3. Secretarul comunei va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor, instituţiilor publice şi persoanelor interesate. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează: Adrian-Nicolae Grasu SECRETAR, Anca-Lenuţa Iovu Anexa la Hotărârea Consiliului Local al comunei Podoleni nr. 76 din 31.10.2019 Regulamentul de organizare și funcționare a instituției publice Căminul Cultural Podoleni CAPITOLUL I Dispozitii generale Art.1 – Căminul Cultural Podoleni, denumit în continuare cămin cultural, este o institutie publică de cultură, cu personalitate juridica, fără scop lucrativ, care functionează sub autoritatea Consiliului local al comunei Podoleni. Art.2 – Căminul cultural Podoleni își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și ale propriului regulament de organizare și funcționare, elaborat în temeiul O.U.G nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale. Art.3 – Căminul cultural are sediul în imobilul situat în str. Speranței, nr. 2, satul Podoleni, comuna Podoleni, judetul Neamț. Toate actele, facturile, anunturile, publicatiile etc., vor contine denumirea completa a institutiei si denumirea sediului. CAPITOLUL II Obiectul de activitate Art.4 – Căminul Cultural își desfașoară întreaga activitate respectând principiile de bază care guvernează activitățile specifice așezămintelor culturale, respectiv: a) principiul protejării patrimoniului cultural tradițional, a valorilor care aparțin moștenirii culturale; b) principiul accesului liber la instruire și educație permanentă; c) principiul identității culturale, potrivit căruia se asigură protejarea și punerea în valoare a moștenirii culturale și promovarea în circuitul național a valorilor spiritualității comunității locale; d) principiul libertății de creație; e) principiul primordialității valorii, asigurându-se condițiile morale și materiale în vederea afirmării creativității și susținerii talentului; f) principiul autonomiei culturii și artei; g) principiul nediscriminării, care asigură accesul și participarea egală a tuturor cetățenilor comunității locale la cultură și educație permanentă, indiferent de rasă, naționalitate, vârstă, sex, etnie sau religie, precum și dezvoltarea vieții spirituale a comunității locale, în toată diversitatea ei. Art.5 Pentru îndeplinirea obiectivelor sale specifice Căminul Cultural are următoarele atributii principale: a) organizează și desfășoarp activități de educație permanentă, respectiv: cursuri de cultură generală; cursuri de perfecționare; programe de inițiere și dezvoltare a aptitudinilor creative individuale și de grup (artistice, tehnico-aplicative, științifice etc.); cercuri de teatru, film, artă plastică etc.; programe de reconversie profesională; cercuri tehnico-aplicative; seminarii, ateliere de lucru, mese rotunde; activități pentru persoane defavorizate; cursuri de perfecționare, alte forme de pregătire/perfecționare în instituții similare din țară și din străinătate. b) organizează și desfășoară activități cultural-artistice, de petrecere a timpului liber și de divertisment; c) promovează obiceiurile și tradițiile populare specifice zonei, precum și creația populară contemporană locală; d) organizează și desfășoară activități, proiecte și programe de conservare și transmitere a valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității locale și/sau aparținând patrimoniului național și universal; e) organizează și/sau susține interpreții și formașiile artistice de amatori, organizează concursuri și festivaluri artistice, sustine participarea interpreților și formațiilor la manifestări culturale la nivel local, zonal sau național; f) propune centrului județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale obiceiuri, tradiții, creații populare, valori ale patrimoniului cultural național ce trebuie protejate; g) organizează și/sau susține participarea la expoziții temporare sau permanente, elaborează și editează monografii și lucrări de prezentare culturală și turistică; h) difuzează filme artistice și documentare; i) organizează cercuri știintifice și tehnice, de artă populară și de gospodărie țărănească, desfășoară activități turistice, agroturistice, de turism cultural și tehnico aplicative în cadrul unor cercuri științifice, tehnice și formații/ansambluri artistice; j) organizează și desfasoară cursuri de educație civică și de formare profesională continuă; k) participă la proiecte si schimburi culturale interjudetene, nationale si internationale; l) desfășoară și alte activități, în conformitate cu obiectivele specifice și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Art.6 În exercitarea atribuțiilor care îi revin și în realizarea activităților specifice, cât și pentru optimizarea activității proprii, în folosul comunității locale, Căminul Cultural colaborează cu Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural National a judetului Neamț, cu Ministerul Culturii și Cultelor, precum și cu alte autorități și instituții de specialitate, organizații neguvernamentale, persoane juridice de drept public sau privat și cu persoane fizice, fără a exprima nici un fel de interese de grup (etnice, politice, religioase etc.). CAPITOLUL III Patrimoniul Art.7 – (1) Patrimoniul Căminului Cultural este format din drepturile și obligațiile asupra imobilului aflat în proprietatea publică a Comunei Podoleni, pe care îl are în folosință în condițiile legii. (2) Patrimoniul propriu pe care îl are în folosință este determinat și definit de către Consiliul Local Podoleni, potrivit reglementărilor legale în vigoare. (3) Patrimoniul pe care Căminului Cultural îl are în folosință poate fi îmbogățit și completat prin achizitii, donații, precum și prin preluarea în regim de comodat sau prin transfer, cu acordul părtilor, de bunuri din partea unor instituții ale administrației publice centrale, a unor persoane juridice de drept public și/sau privat, a unor persoane fizice din țară sau din străinatate. (4) Bunurile mobile și imobile aflate în folosința Căminului Cultural se gestionează potrivit dispozițiilor legale în vigoare, instituția fiind obligată să aplice măsurile de protecție prevăzute de lege, în vederea protejării acestora. Capitolul IV Personalul Art.8 (1) Activitatea instituției publice Căminului Cultural Podoleni, este asigurată și coordonată de căre viceprinarul comunei în calitate de reprezentant. (2) În cadrul instituției publice Căminului Cultural Podoleni este înființat un post de director cămin – în prezent vacant. (3) Activitatea financiar-contabilă se realizează de catre Compartimentul contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Podoleni, și reprezentantul instituției publice Căminului Cultural Podoleni în calitate de ordonator terțiar de credite. Capitolul V Bugetul de venituri si cheltuieli Art.9 (1) Finanțarea activităților în cadrul Căminului cultural se realizează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul local. (2) Dotările se asigură prin finanțare din bugetul propriu și din bugetul local, precum și prin transferuri, donații și sponsorizări, în condițiile legii. Art.10 (1) Veniturile proprii se obțin din încasări realizate de către Căminul Cultural, pentru: a) organizarea de spectacole, teatre, proiecții de filme realizate de către alte instituții sau organizații culturale; b) organizarea de cursuri, inclusiv cele de perfecționare sau de reconversie profesională, și pentru cercurile tehnico-aplicative organizate; c) alte manifestări cultural artistice, organizate de către persoanele juridice cu scop lucrativ; d) organizarea de expoziții și promovare de produse; e) utilizarea pentru înregistrarea și difuzarea unor spectacole ale unor interpreți șau formații artistice; f) prestarea altor servicii (culturale, de educație permanent, tabere de creație, expoziții, târguri etc.); g) alte activități realizate în condițiile legii. (2) Tariful pentru activitățile prevăzute la alin. (1), se stabilește în sumă de 230 lei pentru fiecare zi de utilizare. Art. 11 (1) În vederea desfășurării unor festivități, serbări școlare sau manifestări cultural-artistice organizate de Școala Gimnazială ”Alexandru Podoleanu”, activități de pregătire și instruire a elevilor din cadrul școlii în diverse domenii (muzica, dansuri populare, dansuri moderne, gimnastica, desen, activități de creație, pregătiri pentru serbări școlare, etc), accesul este liber cu condiția anunțării în prealabil al programului către reprezentantul instituției Căminul Cultural Podoleni. (2) În cazul desfășurării unor adunări cetățenești privind discutarea unor probleme administrative a comunei, accesul este liber cu condiția anunțării în prealabil al programului către reprezentantul instituției Căminul Cultural Podoleni. CAPITOLUL VII Dispoziții finale Art.12 (1) Pentru promovarea și derularea unor activități și proiecte sau programe specifice ori de interes pentru comunitatea locală, inclusiv în scopul integrării și dezvoltării durabile, Căminul Cultural se poate asocia cu autorități și instituții publice, cu alte instituții sau fundații și asociații culturale ori cu alte persoane juridice de drept public sau privat, în parteneriat cultural sau în parteneriat public-privat. Art.13 (1) Schimbarea desținatiei spatiilor în care functionează Caminului Cultural se poate face numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (2)Modificările și completările ulterioare ale prezentului regulament vor fi aprobate de către Consiliul Local al comueni Podoleni. (3) Reorganizarea sau desființarea instituției publice Căminul Cultural Podoleni se face prin hotărâre a Consiliului Local. Art.14 Prezentul Regulament de organizare și funcționare a instituției publice Căminul Cultural Podoleni, se completează cu prevederile legislației în vigoare referitoare la așezămintele culturale.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: comunapodoleni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala