Aprobare mandatarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitar ECO-METROPOLITAN CLUJ,organizare,gestionare valorificare deseuri
Pe scurt
Se decide să se mandateze ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ECO-METROPOLITAN CLUJ să organizeze, gestioneze și coordoneze valorificarea materială și energetică a deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale ale Ploscosului, împreună cu fluxurile similare din alte municipii. Aceasta include încheierea de contracte sau parteneriate cu alte organizații pentru respectarea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului. Pentru locuitori înseamnă că se vor gestiona mai eficient deșeurile, cu posibilitatea unor colaborări și potențial reduceri sau optimizări ale costurilor, în termene și condiții ce vor rezulta din contractele încheiate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.
Art.1. Se aprobă mandatarea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE
INTERCOMUNITARĂ ECO-METROPOLITAN CLUJ în vederea îndeplinirii obligaţiei
municipiului/orașului / comuneiPloscos, de a organiza, gestiona şi coordona activitatea de
valorificare materială şi energetică a fluxului de deşeuri de ambalaje din deşeurile municipale
împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale, inclusiv în ceea ce priveşte
încheierea de contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu organizaţiile care
implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea îndeplinirii
obiectivelor stabilite prin actele normative care transpun directivele individuale, în
conformitate cu obligaţiile stabilite în sarcina unităților administrativ-teritoriale prin 0CUG
74/2018.
Art.2. Se mandatează directorul Asociaţiei în vederea negocierii şi semnării, în numele şi pe
seama Asociaţiei, a unei convenții / parteneriat cu o organizaţie care implementează obligaţiile
privind răspunderea extinsă a producătorului.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează:
- Primarul municipiului/oraşului/comunei Ploscos....... cea eee nau
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului — Judeţul Cluj
- Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj
- Primarului orașului/comunei Ploscos
PRESEDINTE DE SEDINTA
SABAU ie
CONTRASEMNEAZA,
SECRETAR GENERAL
Nr. consilieri in functie -9
Nr. consilieri prezenti -9
Au votat; - pentru -9
- Impotriva -0
- Abtineri -0
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.