HCL 683/2025 Ploiești adoptată

Hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli finanțat din venituri proprii pe anul 2025 al Școlii Gimnaziale “Sfântul Vasile”, Municipiul Ploieşti

Denumire
Hotărârea nr. 683 din 2025 a Consiliului Local Ploiești
Emitent
Consiliul Local Ploiești
Număr
683 / 2025
Localitate
Ploiești, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local din Ploiești aprobă o rectificare a bugetului Școlii Gimnaziale “Sfântul Vasile” pentru anul 2025, din veniturile proprii, adică se ajustează sumele disponibile pentru cheltuieli și veniturile școlii. Practic, bani alocați și eventual redistribuiri între cheltuieli, pentru proiecte, funcționare sau activități ale școlii, iar implementarea este în sarcina directorului instituției și a entităților implicate. Hotărârea clarifică cine se ocupă de punerea în aplicare și comunicarea către părți interesate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli finanțat din venituri proprii pe anul 2025 al Școlii Gimnaziale “Sfântul Vasile”, Municipiul Ploieşti conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI HOTĂRÂREA NR. 683 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli finanțat din venituri proprii pe anul 2025 al Școlii Gimnaziale “Sfântul Vasile”, Municipiul Ploieşti Consiliul Local al Municipiului Ploiești: Văzând Referatul de aprobare nr. 766/08.12.2025 al Primarului Municipiului Ploiești, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, precum şi Raportul de specialitate nr.4954/27.11.2025 al Școlii Gimnaziale “Sfântul Vasile”, Municipiul Ploieşti prin care se propune rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli finanțat din venituri proprii pe anul 2025; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 500/03.12.2025 al Direcţiei Economice; Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 09.12.2025; În conformitate cu prevederile art. 19 şi art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare și utilizare a fondurilor bănești primite sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice; În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli finanțat din venituri proprii pe anul 2025 al Școlii Gimnaziale “Sfântul Vasile”, Municipiul Ploieşti conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Ordonatorul principal de credite şi Școala Gimnazială “Sfântul Vasile”, Municipiul Ploieşti se însărcinează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic - Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prezenta hotărâre. Adoptată în Ploieşti, astăzi, 09 decembrie 2025 Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Laurențiu DIȚU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ploiesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă