Consiliul Local aprobă promovarea în grad profesional superior a trei funcții publice de execuție din Primăria Ploiești, începând cu 01.12.2025. Astfel, o funcție trece de la grad principal la grad superior (consilier clasa I la Serviciul Cadastru) și o alta de la grad asistent la grad principal (consilier clasa I la Compartimentul Dezvoltare). Pentru locuitori înseamnă o creștere potențială a atribuțiilor, cu impact asupra salariului și responsabilităților, dar nu se specifică efecte financiare sau termene suplimentare în afara datei de promovare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă transformarea gradului profesional a trei funcții publice de execuție din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, începând cu data de 01.12.2025, astfel: - din grad profesional principal în grad profesional superior pentru o funcție publică de execuție de consilier clasa I la Serviciul Cadastru şi Verificare Documentații Tehnice; - din grad profesional asistent în grad profesional principal pentru o funcție publică de execuție de consilier clasa I la Compartimentul Dezvoltare Urbană si Metropolitană; - din grad profesional asistent în grad profesional principal pentru o funcție…
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 666
privind aprobarea transformării gradului profesional a trei funcții publice
de execuție din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 747/24.11.2025 al Primarului municipiului
Ploieşti domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu, Raportul de specialitate al Serviciului
Resurse Umane, Organizare şi Administrativ nr. 524/24.11.2025 și Raportul de
Specialitate al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice,
Contracte nr. 626/26.11.2025 din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Ploieşti prin care se propune aprobarea transformării gradului profesional a
trei funcții publice de execuție din Primăria Municipiului Ploiești pentru funcționarii
publici care au fost declarați ,,admis” la concursul de promovare în grad profesional
superior imediat celui deținut conform Raportului Final nr. 24064/24.11.2025;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 - Comisia buget finanţe,
control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data
de 26.11.2025 şi avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică,
petiţii şi reclamaţii din data de 27.11.2025;
în conformitate cu prevederile art. 478 coroborate cu prevederile art. 148, alin. (1)
din anexa nr. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, actualizată, care reglementează modul de promovare în gradul
profesional imediat superior celui deținut de către funcționarii publici;
în temeiul art. 129, alin. (2) lit. a) şi alin. (3), lit. c) și art. 196, alin. (1), lit. a) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă transformarea gradului profesional a trei funcții publice de
execuție din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, începând cu data de 01.12.2025,
astfel:
- din grad profesional principal în grad profesional superior pentru o funcție
publică de execuție de consilier clasa I la Serviciul Cadastru şi Verificare Documentații
Tehnice;
- din grad profesional asistent în grad profesional principal pentru o funcție publică
de execuție de consilier clasa I la Compartimentul Dezvoltare Urbană si Metropolitană;
- din grad profesional asistent în grad profesional principal pentru o funcție publică
de execuție de consilier clasa I la Serviciul Inventariere și Evidență Bunuri.
Art. 2 Începând cu aceeaşi dată prevederile anexei nr. 2 la Hotârârea Consiliului
Local nr. 280/28.06.2024 modificată cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local
nr.596/28.11.2024, nr. 165/31.03.2025, nr. 398/28.07.2025 și nr. 564/30.10.2025 se
modifică potrivit prezentei hotărâri.
Art. 3 Serviciul Resurse Umane, Organizare şi Administrativ din cadrul aparatului
de specialitate al primarului municipiului Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 27 noiembrie 2025
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Laurențiu DIȚU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.