Modificarea poziţiei 1173 (referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str.Sondelor, nr.70B) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în…
Pe scurt
Se decide actualizarea poziției 1173 din Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploiești, pentru imobilul aflat în Ploiești, str. Sondelor nr. 70B, mutând sau redefinind statutul său în cadrul registrului local. Practic, locuitorii trebuie să înțeleagă dacă această clădire rămâne în domeniul privat al municipiului, ceea ce poate afecta modul în care poate fi administrată, închiriată sau comercializată, precum eventuale costuri, termene sau investiții legate de acest bun. Modificarea este realizată în conformitate cu proceduri legale, pe baza avizelor comisiilor locale și a cadrului cadastral, cu impact asupra zonelor, termenelor sau resurselor municipalității asociate cu acest imobil.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă includerea terenului în suprafață de 246 mp și a mijlocului fix împrejmuire, situate în Ploiești, str. Sondelor, nr. 70 în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”, actualizarea poziției nr. 1173 referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str. Sondelor, nr. 70B din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre. (2) Imobilul situat în Ploiești,…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Sondelor.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 528 din 2025 a Consiliului Local Ploiești
Titlu oficial
Hotărâre privind modificarea poziţiei 1173 (referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str.Sondelor, nr.70B) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 528
privind modificarea poziţiei 1173 (referitoare la imobilul situat în Ploieşti,
str.Sondelor, nr.70B) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului
Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor
care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 543/15.09.2025 al domnilor consilieri locali
Robert-Ionuț Vîscan, Paul Palaș-Alexandru și Gheorghe Popa, precum și Raportul de
specialitate comun înregistrat sub nr. 392/12.09.2025 la Direcția Gestiune Patrimoniu și
la Direcția Administrație Publică, Juridic - Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub
nr. 489/15.09.2025, privind modificarea poziţiei 1173 (referitoare la imobilul situat în
Ploieşti, str. Sondelor, nr. 70B) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al
municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în „Inventarul
bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”;
În conformitate cu Avizul din data 12.09.2025 al Comisiei nr. 2 – valorificarea
patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni
comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilul situat în Ploiești, str. Sondelor, nr. 70B
care face obiectul prezentei hotărâri se află în domeniul privat al municipiului Ploieşti
potrivit poziţiei 1173 (referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str. Sondelor, nr. 70B) din
Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006
privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul
privat al municipiului Ploieşti”, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 28, alin. (5) din Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii
imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Procesul-verbal din data de 27.05.2025 al Comisiei speciale
având ca atribuții întocmirea și actualizarea ,,Inventarului bunurilor care alcătuiesc
domeniul public și privat al municipiului Ploieşti’’, desemnată prin Dispoziția
nr.3998/22.11.2024 a Primarului municipiului Ploiești;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), alin. (7), lit. q),
art.139, art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 354 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă includerea terenului în suprafață de 246 mp și a mijlocului fix
împrejmuire, situate în Ploiești, str. Sondelor, nr. 70 în „Inventarul bunurilor care
alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”, actualizarea poziției nr. 1173
referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str. Sondelor, nr. 70B din Anexa nr. 1 la
Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind
includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al
municipiului Ploieşti”, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
(2) Imobilul situat în Ploiești, str. Sondelor, nr. 70 se identifică potrivit
planului de amplasament și delimitare întocmit de S.C Accsor Plan S.R.L. - ing. Oancea
D. Costin Liviu, care constituie Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 2 Direcţia Gestiune Patrimoniu şi Direcţia Economică vor duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2025
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Laurențiu DIȚU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.