Exprimarea acordului pentru transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești, inclusiv al bunurilor aferente, de la Consiliul Local al Municipiului Ploiești la Consiliul Județean Prahova
Pe scurt
Se aprobă exprimarea acordului ca managementul asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești, inclusiv bunurile aferente, să fie transferat de la Consiliul Local al Municipiului Ploiești către Consiliul Județean Prahova. Înseamnă că finanțele, deciziile și administrarea spitalului vor trece de la municipalitate la județ, iar locuitorii vor resimți acest lucru prin modul în care se gestionează serviciile medicale, termenele și eventualele investiții în spațiile și bunurile spitalului. Detalii despre impact financiar sau termene nu sunt exprimate clar în fragmentul prezentat, urmează să se specifice în actele adiționale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se dă acordul pentru transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești de la Consiliul Local al municipiului Ploiești la Consiliul Județean Prahova, cu condiţia ca până la data de 27.11.2026 Consiliul Judeţean Prahova să adopte o hotărâre prin care să se aprobe preluarea unităţii sanitare şi continuarea implementării proiectelor, angajamentul cu privire la respectarea cumulativă a condiţiilor privind menţinerea destinaţiei investiţiei, asigurarea continuităţii utilizării în scopul pentru care au fost finanţate, precum şi preluarea integrală a drepturilor şi…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Mihai Eminescu, Independentei, Tudor Vladimirescu.
Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.
Hotărârea nr. 490 din 2026 a Consiliului Local Ploiești
Titlu oficial
Hotărâre privind exprimarea acordului pentru transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești, inclusiv al bunurilor aferente, de la Consiliul Local al Municipiului Ploiești la Consiliul Județean Prahova
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 490
privind exprimarea acordului pentru transferul managementului asistenței
medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești, inclusiv al bunurilor aferente, de la
Consiliul Local al Municipiului Ploiești la Consiliul Județean Prahova
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 567/29.10.2026 al Primarului municipiului
Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, prin care se propune exprimarea acordului
pentru transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie
Ploiești, inclusiv al bunurilor aferente, de la Consiliul Local al Municipiului Ploiești la
Consiliul Județean Prahova;
Ținând cont de:
Raportul de specialitate comun al Serviciului Juridic Contencios Administrativ
nr. 1255/29.10.2026 şi al Direcţiei Gestiune Patrimoniu nr. 928/29.10.2026 din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Ploieşti și de Raportul de
specialitate al Serviciului Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi
nr.381/29.10.2026;
Avizul Comisiei de specialitate nr. 1 - Comisia de buget finanţe, control,
administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de
29.10.2026;
Avizul Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti
- valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură,
promovare operaţiuni comerciale din data de 29.10.2026;
Avizul Comisiei de specialitate nr. 6 pentru învăţământ, sănătate, ştiinţă, cultură,
culte, tineret şi sport din data de 29.10.2026;
Avizul Comisiei de specialitate nr. 7 - Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi
reclamaţii din data de 29.10.2026;
Având în vedere:
- Prevederile art. 858 și art. 863 lit. f) din Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art. 285, lit. a) și lit. c), art. 286, alin. (4) și art. 294, alin. (3) - (7)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Ordonanței de Urgență nr. 162/2008 privind transferul de atribuții
și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice
locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru
aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației
publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare
publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la
autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a
Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul
asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria
Municipiului București;
- Prevederile art. 172, alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 39/30.03.2026 privind acordul
pentru transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești
de la Consiliul Local al Municipiului Ploiești la Consiliul Județean Prahova;
- Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 193/17.09.2026 privind solicitarea
transferului unității sanitare Spitalul de Pediatrie Ploiești, inclusiv a bunurilor aferente
acestuia, din subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploiești în subordinea
Consiliului Județean Prahova;
- Adresa Consiliului Judeţean Prahova înregistrată la Municipiul Ploieşti sub
nr.2694/10.02.2026;
- Adresa transmisă Ministerului Sănătăţii înregistrată la Municipiul Ploieşti sub
nr.3831/25.02.2026;
- Răspunsul Ministerului Sănătăţii – Direcţia Generală de Implementare şi
Monitorizare Proiecte nr. 1111/17.03.2026 şi completarea la aceasta din data de
02.04.2026;
- Răspunsul Ministerului Sănătăţii – Serviciul Achiziţii şi Patrimoniu înregistrat
la Municipiul Ploieşti sub nr. 3831/25.05.2026;
- Adresa transmisă Consiliului Judeţean Prahova înregistrată la Municipiul
Ploieşti sub nr. 2694/18.06.2026;
- Adresa transmisă Ministerului Sănătăţii – Direcţia Managementul Resurselor
Umane şi Structuri Sanitare înregistrată la Municipiului Ploieşti sub
nr.16600/20.08.2026;
În temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 139 și art. 196, alin. (1), lit. a)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se dă acordul pentru transferul managementului asistenței medicale al
Spitalului de Pediatrie Ploiești de la Consiliul Local al municipiului Ploiești la
Consiliul Județean Prahova, cu condiţia ca până la data de 27.11.2026 Consiliul
Judeţean Prahova să adopte o hotărâre prin care să se aprobe preluarea unităţii sanitare
şi continuarea implementării proiectelor, angajamentul cu privire la respectarea
cumulativă a condiţiilor privind menţinerea destinaţiei investiţiei, asigurarea
continuităţii utilizării în scopul pentru care au fost finanţate, precum şi preluarea
integrală a drepturilor şi obligaţiilor aferente contractelor de finanţare, inclusiv prin
încheierea actelor adiţionale corespunzătoare, cu respectarea prevederilor contractuale.
(2) Contractele de finanţare menţionate la alin. (1) sunt: contractul de finanţare
nr. 1189/107/NOSO/14.12.2023 - ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale în
Spitalul de Pediatrie Ploiești”, nr. 63.2/46/15.03.2023 – “Reabilitarea, Modernizarea și
Dotarea Infrastructurii Ambulatorii existente din Spitalul de Pediatrie Ploiești” şi
nr.1738/31/1.3.3./13.09.2024 – “Sisteme informatice și infrastructura digitală pentru
Spitalul de Pediatrie Ploiești”.
Art. 2 (1) Se aprobă trecerea bunurilor imobile aferente unității sanitare
Spitalului de Pediatrie Ploiești din domeniul public al Municipiului Ploiești în
domeniul public al Județului Prahova, identificate conform anexei nr. 1 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre, cu aceeaşi condiţie menţionată la art. 1.
(2) Pe toată perioada în care în clădirea situată în municipiul Ploiești, str. Mihai
Eminescu nr. 4–6, se vor desfășura activități medicale pediatrice, imobilul va rămâne
în proprietatea Județului Prahova, cu excepţia situaţiei în care condiţia menţionată la
art. 1 şi 2 din prezenta hotărâre nu se va îndeplini.
(3) În cazul în care în imobilele situate în str. Mihai Eminescu nr. 4–6, B-dul
Independenței nr. 18 și în str. Tudor Vladimirescu nr. 127 nu se vor mai desfășura
activități medicale pediatrice acestea vor reveni de drept în domeniul public al
Municipiului Ploieşti .
(4) Se aprobă trecerea bunurilor mobile aferente unității sanitare Spitalul de
Pediatrie Ploiești din domeniul public al Municipiului Ploiești în domeniul public al
Județului Prahova, identificate conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre, cu aceeaşi condiţie menţionată la art. 1.
(5) Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor prevăzute la art. 2,
alin.(1) și alin. (4) se realizează ulterior aprobării transferului prin Hotărâre de Guvern,
a managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești.
(6) Consiliul Județean Prahova va iniția procedura de transfer a managementului
asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești.
Art. 3 Bunurile prevăzute la art. 2 sunt destinate desfășurării activităților
medicale și asigurării continuității serviciilor sanitare furnizate de Spitalul de Pediatrie
Ploiești, în condițiile legii.
Art. 4 Predarea – preluarea bunurilor imobile și mobile prevăzute la art. 2 se va
realiza pe bază de protocol de predare-primire încheiat între părțile interesate, ulterior
aprobării transferului prin Hotărâre de Guvern, a managementului asistenței medicale
al Spitalului de Pediatrie Ploiești.
Art. 5 Se împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze, în numele
Municipiului Ploiești, protocolul de predare-primire ce va fi încheiat între părțile
interesate, în termenul prevăzut la art. 4.
Art. 6 Direcţia Gestiune Patrimoniu și Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget
și Împrumuturi vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 7 Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial
Local va aduce la cunoştinţă publică prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 29 octombrie 2026
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.