30 septembrie 2026

HCL 474/2026 Ploiești adoptată

Prelungirea duratei contractului de închiriere pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate

Pe scurt

Consiliul Local decide să prelungească cu 6 luni (01.11.2026 – 30.04.2027) contractul de închiriere pentru o locuință de necesitate situată în Ploiești, str. Industriei nr. 1C, ap. 2, cu posibilitatea unei noi prelungiri în cazuri temeinic justificate. În ce înseamnă pentru locuitori: asigură Locuința de necesitate pentru încă o perioadă, adică timp în care chiriașul poate rămâne în apartament fără a pierde adresa, cu impact asupra bugetului pentru plata chiriei pe alte luni, iar decizia este pusă în aplicare de Administrația Serviciilor Sociale Comunitare din Ploiești. Se vor comunica termenii hotărârii către persoanele interesate prin serviciile municipale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă prelungirea duratei Contractului de închiriere nr.20301/24.10.2024 pentru o perioadă de 6 (șase) luni, începând cu data de 01.11.2026 până în data de 30.04.2027, pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate situată în Ploiești, str. Industriei nr. 1C, ap. 2, cu posibilitatea de prelungire în cazuri temeinic justificate

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Industriei.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Industriei” în Ploiești

Denumire
Hotărârea nr. 474 din 2026 a Consiliului Local Ploiești
Titlu oficial
Hotărâre privind prelungirea duratei contractului de închiriere pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate
Emitent
Consiliul Local Ploiești
Număr
474 / 2026
Data
30 septembrie 2026
Localitate
Ploiești, județul Prahova
Stare
adoptată
Locuri citate
Industriei nr. 1c (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Ploiești

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI HOTĂRÂREA NR. 474 privind prelungirea duratei contractului de închiriere pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate Consiliul Local al Municipiului Ploieşti: Văzând Referatul de aprobare nr. 501/15.10.2026 al consilierilor locali Sorin- Marius Dan, Anca-Adina Popa, Carmen-Veronica Băjenaru, Gheorghe Popa, Iulian Bolocan și Dan-Adrian Crețu, prin care se propune prelungirea duratei contractului de închiriere pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate situată în Ploiești, str. Industriei nr. 1C, ap. 2, precum şi Raportul de specialitate nr. 19728/05.l0.2026 al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti; Luând în considerare Raportul de specialitate al Serviciului Juridic Contencios Administrativ nr. 1156/19.10.2026; Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 5 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești - Comisia pentru protecție și asistență socială din data de 30.09.2026; În baza Hotărârii Consiliului Local nr. 527/22 octombrie 2024 privind repartizarea unei locuințe de necesitate; În conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 114/1996 privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. q), coroborat cu dispozițiile art. 139, alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Aprobă prelungirea duratei Contractului de închiriere nr.20301/24.10.2024 pentru o perioadă de 6 (șase) luni, începând cu data de 01.11.2026 până în data de 30.04.2027, pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate situată în Ploiești, str. Industriei nr. 1C, ap. 2, cu posibilitatea de prelungire în cazuri temeinic justificate. Art. 2 Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 3 Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploieşti, astăzi, 29 octombrie 2026 Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ploiesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala