Hotărâre privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane fizice aflate în situatie de extremă dificultate – domnul Dumitrescu Valentin Bogdan
Denumire
Hotărârea nr. 447 din 2012 a Consiliului Local Ploiești
Se aprobă alocarea sumei de 10.000 lei din fondul de rezervă al bugetului local pentru a sprijini pe domnul Dumitrescu Valentin Bogdan în efectuarea tratamentului de specialitate, cu ajustarea corespunzătoare a bugetului local. Practic înseamnă că bani publici vor merge către acoperirea unor servicii medicale recomandate, iar direcțiile responsabile vor implementa plata și informa toate părțile interesate. Fundurile vin din fondul de rezervă al primăriei, iar termenele și pașii de implementare vor fi realizați de Direcția Management Financiar-Contabil, Direcția Administrație Publică-Juridic-Contencios-Achiziții Publice-Contracte.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă alocarea sumei de 10.000 lei din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea domnului Dumitrescu Valentin Bogdan, în vederea efectuării tratamentului de specialitate, rectificându-se bugetul local în mod corespunzător
ROMÂNIA |
JUDEŢUL PRAHOVA |
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞI
HOTĂRÂREA NR. 447
privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară
constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane fizice aflate în situaţie
de extremă dificultate — domnul DUMITRESCU VALENTIN BOGDAN
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Expunerea de motive a domnului viceprimar Raul Alexandru Petrescu
şi Raportul de specialitate al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare prin care
se propune alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în
bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane aflate în situaţie de extremă dificultate;
în temeiul prevederilor art.15 din Legea 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările şi completările ulterioare;
având în vedere cererea nr.11847/26-10-2012, înregistrată la Administraţia
Serviciilor Sociale Comunitare, ancheta socială nr.11847/2012 şi alte documente
doveditoare;
în temeiul art.16, alin.6, lit.”a”, pct.2 din Legea 215/2001, privind administraţia
publică locală, republicată şi actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 — Aprobă alocarea sumei de 10.000 lei din fondul de rezervă bugetară
constituit în bugetul local, pentru sprijinirea domnului Dumitrescu Valentin Bogdan,
în vederea efectuării tratamentului de specialitate, rectificându-se bugetul local în mod
corespunzător.
Art.2 — Direcţia Management Financiar — Contabil, Contracte va duce la
îndeplinire prezenta hotărâre.
Art.3 — Direcţia Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziţii Publice
Contracte va aduce la cunoştinţa celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploieşti, astăzi, 20 decembrie 2012
za
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează Secretar
Augustin Mitu A
Oana Cristina Iacdb
a]
) omi
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.