Pe scurtConsiliul Local Ploiești aprobă noul stat de funcții al Spitalului de Boli Infecțioase Ploiești, începând cu 01.12.2012, ca urmare a transformării unor posturi. Înseamnă că numărul și denumirile posturilor din spital vor fi actualizate pentru a primi managementul administrativ, cu impact asupra obiectivelor, cheltuielilor de personal și organizării interne ale spitalului. De asemenea, se prelungește intrarea în vigoare a noilor reguli din hotărârea deja existentă nr.163/2012, iar organele administrative vor publica această hotărâre pentru informare publică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăAprobă statul de funcţii al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 01.12.2012
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA A
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI [Vizar PEN
| LEGALIT,
HOTĂRÂREA Nr.432 |_sEcRA
privind aprobarea statului de funcţii al
Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Expunerea de Motive a Primarului Iulian Bădescu şi Raportul de
Specialitate al serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecţie Civilă şi
Protecţia Muncii prin care se propune aprobarea statului de funcţii al Spitalului de Boli
Infecţioase Ploieşti ca urmare a transformarii unor posturi;
având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
162/2008
privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe ale Ministerului Sănătăţii
Publice către autorităţile administraţiei publice locale, coroborate cu prevederile Hotărârii
Guvernului nr.560/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a
prevederilor acestei ordonanţe ;
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea
menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice
locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi
pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile publice locale şi
la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru
care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei
publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti ;
în temeiul art.36(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică
locală, republicată şi actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Aprobă statul de funcţii al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti conform
anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 01.12.2012.
Art.2. Începând cu aceeaşi dată prevederile Hotărârii Consiliului Local
nr.163/27.04.2012 îşi încetează aplicabilitatea.
Art.3. Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
Art.4. Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţă publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploieşti, astăzi, 28 noiembrie 2012
Preşedinte de şedinţă, /
Augustin Mitu
0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.