Hotărâre privind prelungirea duratei contractului de asociere nr. 22181/26.10.2009 încheiat între Municipiul Ploiesti si SC Clinica Medicală Hipocrat 2000 SRL
Denumire
Hotărârea nr. 387 din 2012 a Consiliului Local Ploiești
Se prelungesc până la 25 octombrie 2013 contractul de asociere dintre Municipalitatea Ploiești și Clinica Medicală Hipocrat 2000 SRL, iar contractul poate înceta de drept mai devreme dacă cer nevoi urbanistice sau interesul public o impune, cu notificare și termen de 30 de zile pentru încetare. Se aprobă încheierea unui act adițional nr. 3 la contractul inițial, iar Primarul este împuternicit să semneze acest act adițional. Restul prevederilor stabilește cine trebuie să pună în aplicare hotărârea și să aducă la cunoștință publică decizia.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă prelungirea duratei contractului de asociere nr. 22181/26.10.2009 încheiat între Municipiul Ploieşti şi S.C. Clinica Medicală Hipocrat 2000 S.R.L. pâna la data de 25.10.2013, cu menţiunea că acesta înceteaza de drept când nevoile urbanistice sau interesul public impun acest lucru conform art. 6 din contract. Această încetare operează în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă a notificării
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 387
privind prelungirea duratei contractului de asociere nr. 22181/26.10.2009
încheiat între Municipiul Ploieşti şi SC Clinica Medicală Hipocrat 2000 SRL
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Cristian Dumitru, Robert Ionuţ
Vîscan, Constantin Popa, Gheorghe Popa, Dan Aurel Ioniţă şi Raportul de specialitate al
Direcţiei de Gestiune Patrimoniu, cu privire la prelungirea termenului contractului de
asociere nr. 22181/26.10.2009 încheiat între Municipiul Ploieşti şi SC Clinica Medicală
Hipocrat 2000 SRL;
Văzând procesul verbal al Comisiei de specialitate a Consiliului Local pentru
analizarea şi repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuință încheiat în
data de 02.10.2012;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. €), lit. d), lit. e), alin.(6) lit. a), pet. 2. si
3., alin. (7) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Aprobă prelungirea duratei contractului de asociere nr. 22181/26.10.2009
încheiat între Municipiul Ploieşti şi S.C. Clinica Medicală Hipocrat 2000 S.R.L. pâna la
data de 25.10.2013, cu menţiunea că acesta înceteaza de drept când nevoile urbanistice
sau interesul public impun acest lucru conform art. 6 din contract. Această încetare
operează în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă a notificării.
Art.2. Aprobă modificarea prin act adiţional a contractului de asociere nr.
22181/26.10.2009 încheiat între Municipiul Ploieşti şi S.C. Clinica Medicală Hipocrat
2000 S.R.L. conform prevederilor art. 1, şi împuterniceşte Primarul municipiului Ploiesti
să semneze actul adițional nr. 3 la contractul de asociere nr. 22181/26.10.2009 încheiat
între Municipiul Ploieşti şi S.C. Clinica Medicală Hipocrat 2000 S.R.L. - care constituie
anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Direcţia de Gestiune Patrimoniu şi Administraţia Serviciilor Sociale
Comunitare vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4. Direcţia Administraţie Publică, Juridic - Contencios, Achiziţii Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţă publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploieşti, astăzi, 31 octombrie 2012
Preşedinte de şedinţă,
PA SM LIN Contrasemnează Seclreţaâr,
Augustin Constantin Mitu
. YA Oana Cristina Ia
| EA
[23
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.