Alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane fizice aflate în situatie de extremă dificultate – domnul [NUME]BIRCă CăTăLIN IONUT
Pe scurt
Consiliul Local al municipiului Ploiești aprobă alocarea sumei de 15.000 lei din fondul de rezervă bugetară pentru sprijinirea domnului [NUME], în scopul efectuării tratamentului de specialitate necesar. Banii vor fi incluși în bugetul local prin rectificare, iar Direcțiile de finanțe, administrație publică și juridic vor asigura implementarea, informarea și urmărirea demersului. Pentru locuitori înseamnă un ajutor financiar punctual pentru tratament, cu ajustări în bugetul local și notificări către persoanele interesate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă alocarea sumei de 15.000 lei din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea domnului [NUME], în vederea efectuării tratamentului de specialitate, rectificându-se bugetul
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
Hotărârea nr. 365 din 2012 a Consiliului Local Ploiești
Titlu oficial
Hotărâre privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane fizice aflate în situatie de extremă dificultate – domnul [NUME]BIRCă CăTăLIN IONUT
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 365
privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară
constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane fizice aflate în situație
de extremă dificultate — domnul [NUME]
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Expunerea de motive a domnului primar Iulian Badescu și Raportul de
specialitate al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare prin care se propune
alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local,
pentru sprijinirea unei persoane aflate în situaţie de extremă dificultate;
în temeiul prevederilor art.15 din Legea 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările şi completările ulterioare;
având în vedere cererea nr.10450/28-09-2012, înregistrată la Administraţia
Serviciilor Sociale Comunitare, ancheta socială nr.10450/2012 şi alte documente
doveditoare;
în temeiul art.16, alin.6, lit.”a”, pct.2 din Legea 215/2001, privind administraţia
publică locală, republicată şi actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 — Aprobă alocarea sumei de 15.000 lei din fondul de rezervă bugetară
constituit în bugetul local, pentru sprijinirea domnului [NUME], în vederea efectuării tratamentului de specialitate, rectificându-se bugetul
local în mod corespunzător.
Art.2 — Direcţia Management Financiar — Contabil, Contracte va duce la
îndeplinire prezenta hotărâre.
Art.3 — Direcţia Administraţie Publică, Juridic — Contencios, Achiziţii Publice
Contracte va aduce la cunoştinţa celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploieşti, astăzi, 31 octombrie 2012
Preşedinte de şedinţă,
Augustin Constantin Mitu
Contrasemnează Secretar,
N Oana Cristina lado
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.