HCL 364/2009 Ploiești adoptată
Hotărâre privind aprobarea unor măsuri în vederea amenajării de parcări publice
- Denumire
- Hotărârea nr. 364 din 2009 a Consiliului Local Ploiești
- Emitent
- Consiliul Local Ploiești
- Număr
- 364 / 2009
- Localitate
- Ploiești, județul Prahova
- Stare
- adoptată
Documente
- hcl HCL-2009-364.pdf
- anexa HCL-2009-364-anexa.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 364
privind aprobarea unor măsuri în vederea amenajării de parcări publice
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Vazând Expunerea de motive a Primarului municipiului Ploiești, domnul Andrei
Liviu Volosevici şi Raportul de Specialitate comun al Direcţiei Evidenţă şi Valorificare
Patrimoniu şi al Direcţiei Tehnic Investiţii prin care se propune aprobarea unor măsuri în
vederea amenajării de parcări publice;
Având în vedere prevederile Legii nr.213/1998, privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile Legii
nr.84/1995, legea invățământului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36 alin.2 lit.c) din Legea nr.215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.]. Aprobă preluarea suprafeței de 560 mp teren, proprietate publică a
municipiului Ploiești, identificat potrivit Anexei - Plan de situaţie, ce face parte integrantă
din prezenta hotărâre, din administrarea Consiliului de Administraţie al Gradiniţei nr. 47.
Art.2. Aprobă preluarea suprafeţei de 680 mp teren, proprietate publică a
municipiului Ploieşti, identificat potrivit Anexei - Plan de situaţie, ce face parte integrantă
din prezenta hotărâre, din administrarea Consiliului de Administraţie al Şcolii cu cls. I-VIII
“George Emil Palade”.
Art.3. Aprobă schimbarea destinaţiei terenurilor menţionate la art. 1 şi art. 2 în
terenuri pe care urmează să se amenajeze parcări publice.
Art.4. Aprobă modificarea corespunzătoare a anexelor Contractului de administrare
nr. 10303/07.05.2009 încheiat cu Consiliul de Administraţie al Grădiniţei nr. 47 şi
Contractului de administrare nr. 10036/05.05.2009 încheiat cu Consiliul de Administraţie
al Şcolii cu cls. I-VIII “George Emil Palade”, precum şi anexele “Inventarului bunurilor
care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”
Art.5. Direcţia Economică, Direcţia Evidenţă şi Valorificare Patrimoniu si Directia
Tehnic Investiţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.6. Direcţia Administraţie Publică, Juridic Contencios va aduce la cunostință
celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti, astăzi, 9 noiembrie 2009
Contrasemnează Secretar,
“3 Maria Magdalena Mazâlu
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 360/2009Hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare referitor la delegarea de gestiune prin concesiune a activitătilor de…HCL 361/2009Hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru urmatoarele obiective de…HCL 362/2009Hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru urmatoarele obiective de…HCL 363/2009Hotărâre privind transferul altor categorii de personal care au lucrat în cadrul cabinetelor medicale scolareHCL 365/2009Hotărâre privind preluarea imobilului Cazarma nr. 2482 (partial), situat în Ploiesti, B-dul. Independentei nr. 3, din domeniul…HCL 366/2009Hotărâre privind rectificarea Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Regiei Autonome de Transport Public PloiestiHCL 367/2009Hotărâre privind rectificarea Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Clubului Sportiv Municipal PloiestiHCL 368/2009Hotărâre privind rectificarea Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Administratiei Serviciilor Sociale Comunitare…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.