· Inițiator: primar Mihai-Laurențiu Polițeanu

HCL 353/2026 Ploiești adoptată

Hotărâre privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane fizice aflată în situaţie de extremă dificultate – doamna Baicu Daniela Iulia

Denumire
Hotărârea nr. 353 din 2026 a Consiliului Local Ploiești
Emitent
Consiliul Local Ploiești
Număr
353 / 2026
Inițiator
primar Mihai-Laurențiu Polițeanu
Localitate
Ploiești, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide alocarea din fondul de rezervă bugetară a sumei de 52.000 lei pentru sprijinirea doamnei Baicu Daniela Iulia, aflată în situație de extremă dificultate. Banii sunt de la bugetul local și au fost aprobați pe baza cererii depuse și analizelor sociale, finanțarea urmând să fie gestionată de autorități locale. Pentru locuitori înseamnă că există un sprijin financiar imediat din bani publici, în condițiile stabilite de lege și proceduri, destinat să acopere nevoie urgente ale unei persoane fizice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă alocarea sumei de 52.000 lei din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea doamnei Baicu Daniela Iulia, în vederea achitării costurilor ocazionate de intervenția chirurgicală recomandată

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI HOTĂRÂREA NR. 353 privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane fizice aflată în situaţie de extremă dificultate – doamna Baicu Daniela Iulia Consiliul Local al Municipiului Ploieşti: Văzând Referatul de aprobare nr. 399/24.08.2026 al domnului primar Mihai- Laurențiu Polițeanu, al domnului viceprimar Alexandru-Florian Săraru și al doamnei consilier local Raluca-Ioana Dumitru prin care se propune alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane aflată în situaţie de extremă dificultate și Raportul de specialitate nr.16311/20.06.2026 al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 270/24.08.2026 al Serviciului Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi şi Raportul de specialitate nr.857/25.08.2026 al Serviciului Juridic Contencios Administrativ; ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 25.08.2026 și de avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru protecție și asistență socială din data de 24.08.2026; în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 296/30.08.2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 353/30.09.2013 pentru aprobarea procedurii privind modalitatea de alocare a unor sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unor persoane fizice aflate în situaţie de extremă dificultate; având în vedere cererea nr. 16311/20 august 2026, înregistrată la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare, ancheta socială şi alte documente doveditoare; în temeiul art. 129, alin. (7), lit. b), pct. 2 și art. 196, alin. (1), lit. a), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Aprobă alocarea sumei de 52.000 lei din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea doamnei Baicu Daniela Iulia, în vederea achitării costurilor ocazionate de intervenția chirurgicală recomandată. Art. 2 Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi va duce la îndeplinire prezenta hotărâre. Art. 3 Serviciul Relatia cu Consiliul Local, Reglementare si Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploieşti, astăzi, 26 august 2026 Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ploiesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă