HCL 287/2012 Ploiești adoptată

Hotărâre privind prelungirea termenului contractului de asociere nr. 2396/23.01.1995 încheiat între Municipiul Ploiesti si SC Calliope SRL

Denumire
Hotărârea nr. 287 din 2012 a Consiliului Local Ploiești
Emitent
Consiliul Local Ploiești
Număr
287 / 2012
Localitate
Ploiești, județul Prahova
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Aprobă statul de functii al aparatului de specialitate al primarului, conform anexei ce face parte integranta din prezenta hotarâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI HOTĂRÂREA NR. 287 privind aprobarea statului de functii al aparatului de specialitate al primarului, ca urmare a aplicarii unor masuri in domeniul resurselor umane Consiliul Local al Municipiului Ploieşti: văzând Expunerea de Motive a Primarului municipiului Ploieşti şi raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecţie Civilă şi Protecţia Muncii prin care se propune aprobarea statului de funcţii al aparatului de specialitate ca urmare a transformarii gradului profesional al unui post de consilier din clasa I, grad profesional asistent, in consilier, grad profesional principal, in cadrul Serviciului Valorificare Patrimoniu, Contracte si gradului profesional al unui post de consilier juridic din clasa I, grad profesional asistent, in consilier juridic, grad profesional principal in cadrul Serviciului Juridic Contencios, Contracte, pentu functionarii publici ce au fost declarati admisi la examenul de promovare in grad, precum si transformarea unui post de referent treapta IA in post de inspector de specialitate, gradul II in cadrul Compartimentului Administrativ Intretinere pentru personalul contractual care a absolvit studii de nivel superior, având în vedere prevederile art. 128 din H.G. nr. 611/2008, cu modificarile si completarile ulterioare coroborate cu prevederile art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 188/1999, republicată în 2007, actualizata, care reglementează promovarea în gradul profesional imediat superior celui detinut de funcţionarul public; în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care reglementeaza promovarea in grad profesional imediat superior gradului de debutant, a personalului încadrat cu contract individual de muncă care a absolvit studii de nivel superior; în temeiul art. 36 alin. 2 lit. a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. - Aprobă statul de functii al aparatului de specialitate al primarului, conform anexei ce face parte integranta din prezenta hotarâre. Art.2. - Drepturile salariale vor fi stabilite conform prevederilor legale în vigoare, incepând cu data de 01.09.2012. Art.3. - Începând cu aceeasi data prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 131/26.03.2012 modificata prin Hotararea Consiliului Local nr.165/27.04.2012, se modifica conform prezentei. Art.4. — Serviciul Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecţie Civilă şi Protecţia Muncii si Serviciul Financiar vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 5. — Direcţia Administraţia Publică, Juridic- Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri. Dată in Ploieşti, as 13 august 2012 ! Contrasemnează Secretar Oana Cristina laco Preşedinte de şedinţă, Iulian Liviu Tei loreseu 0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ploiesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă