HCL 219/2026 Ploiești adoptată

Hotărâre privind înființarea și funcționarea Ghișeului Unic al municipiului Ploiești pentru servicii administrative fizice și digitale

Denumire
Hotărârea nr. 219 din 2026 a Consiliului Local Ploiești
Emitent
Consiliul Local Ploiești
Număr
219 / 2026
Localitate
Ploiești, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide înființarea și funcționarea Ghișeului Unic al municipiului Ploiești, care va furniza servicii administrative atât fizice cât și digitale. Pentru locuitori, asta înseamnă că pot accesa toate serviciile publice într-un singur loc (cu posibilitatea de acces online), simplificând drumurile la primărie și reducând birocrația. Nu sunt menționate în text termene concrete sau zone noi afectate; impactul ține de centralizarea accesului la servicii și de gestionarea documentelor prin ghișeul unic.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă înființarea Ghișeului Unic al municipiului Ploiești, începând cu data de 1 februarie 2027, structurat în două componente: a) ghișeu unic fizic – punct administrativ integrat cu personal dedicat; b) ghișeu unic digital – platformă online pentru depunerea documentelor și comunicarea electronică

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI HOTĂRÂREA NR. 219 privind înființarea și funcționarea Ghișeului Unic al municipiului Ploiești pentru servicii administrative fizice și digitale Consiliul Local al Municipiului Ploieşti: Văzând referatul de aprobare nr. 245/16.06.2026 al viceprimarului Municipiului Ploiești, domnul Alexandru – Florian Săraru şi al doamnei consilier local Anca-Ligia Manu, prin care se propune înființarea și funcționarea Ghișeului Unic al municipiului Ploiești pentru servicii administrative fizice și digitale, Raportul de specialitate nr.246/19.06.2026 (nr. registru special 21/19.06.2026) al Serviciului Resurse Umane, Organizare şi Administrativ, Raportul de specialitate nr. 1823/22.06.2026 (nr. registru special 22/22.06.2026) al Direcției Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență, Raportul de specialitate nr.70073/22.06.2026 (nr. registru special 23/24.06.2026) al Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, Raportul de specialitate nr. registru special 24/23.06.2026 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte, Raportul de specialitate nr. 6/23.06.2026 (nr. registru special 25/24.06.2026) al Direcției Economice,; Având în vedere avizul Comisiei de specialitate nr. 7, respectiv Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, din data de 30.06.2026; În temeiul prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2016 pentru simplificarea procedurilor administrative - privind eliminarea copiilor după documente, schimbul electronic de date, Legii nr. 500/2002 și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice, Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (titlul IX – taxe și impozite locale), Legii nr. 233/2002 privind regimul juridic al petițiilor, Legea nr.359/2004 privind autorizarea funcționării comerciale; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (6) și art. 196, alin.(1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se aprobă înființarea Ghișeului Unic al municipiului Ploiești, începând cu data de 1 februarie 2027, structurat în două componente: a) ghișeu unic fizic – punct administrativ integrat cu personal dedicat; b) ghișeu unic digital – platformă online pentru depunerea documentelor și comunicarea electronică. Art. 2 Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al serviciului din Anexa care constituie parte componentă a prezentei hotărâri. Art. 3 Se aprobă funcționarea Ghișeului Unic ca serviciu în subordinea Primarului municipiului Ploiești/ Direcției Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență, având rolul de a centraliza, înregistra, distribui și urmări cererile depuse de cetățeni sau operatorii economici. Art. 4 Se aprobă implementarea unei platforme digitale integrate pentru depunerea și urmărirea cererilor. Art. 5 Primarul Municipiului Ploiești va dispune măsurile necesare pentru amenajarea Ghișeului Unic, achiziția echipamentelor și organizarea activității. Art. 6 Direcțiile din cadrul Primăriei se vor adapta la noul flux digital și vor utiliza obligatoriu sistemul integrat. Art. 7 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 iunie 2026 Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ploiesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă