Se decide rectificarea bugetului municipiului Ploiești pe 2026 și estimări pentru 2027-2029, inclusiv aprobarea noilor credite de angajament și credite bugetare pentru investiții din bugetul local. Se modifică lista proiectelor, inclusiv cele finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu termene și sume actualizate. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea alocării mai clar conturate de bani pentru proiecte locale (investiții, modernizări etc.) în următorii ani, respectând noile surse de finanțare și termenele din anexele hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă rectificarea bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2026 și estimări pentru anii 2027-2029, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 208
privind aprobarea rectificării bugetului local al
Municipiului Ploiești pe anul 2026 și estimări pentru anii 2027-2029
Consiliul Local al Municipiului Ploiești,
Văzând Referatul de aprobare nr. 276/29.06.2026 al primarului Municipiului
Ploiești, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, prin care se propune aprobarea rectificării
bugetului local al Municipiului Ploiești pe anul 2026 și estimări pentru anii 2027-2029,
precum și Raportul de specialitate nr. 182/26.06.2026 al Direcției Economice;
Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr.1, comisia de buget finanţe,
control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data
de 29.06.2026;
Având în vedere prevederile:
- Legii nr. 43/2026 - Legea bugetului de stat pe anul 2026;
- Legii nr. 273/2006 - Legea privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Deciziei Directorului General al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ploiești
nr. 685/15.06.2026;
- Deciziei Directorului General al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ploiești
nr.699/18.06.2026;
- Ordinului nr.1140/2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare;
În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139 și art. 196, alin. (1), lit. a) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2026 și
estimări pentru anii 2027-2029, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2 Aprobă creditele de angajament și creditele bugetare din Lista de investiții
cu sursa de finanțare din bugetul local pentru anii 2026-2029, conform Anexei nr. 2 care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Aprobă rectificarea Listei proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă
pe anul 2026 și estimări pentru anii 2027-2029, precum și creditele de angajament și
creditele bugetare, conform Anexei nr. 3 și a notelor de fundamentare care fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 Aprobă raportul privind rezultatele etichetării cheltuielilor bugetare
centralizate la nivelul U.A.T. Municipiul Ploiești pe anul 2026, detaliat pe capitole și
surse de finanțare, prevăzut în Anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 5 Aprobă rectificarea bugetelor de cheltuieli ale unităţilor de învăţământ
preuniversitar de stat prin suplimentări și virări de credite, conform Anexelor nr. 5 –
nr.13 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 Ordonatorul principal de credite şi serviciile de specialitate din aparatul
Primarului Municipiului Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 7 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice,
Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 29 iunie 2026
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.