Transformarea unor posturi ocupate de personal contractual care a absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îsi desfãsoarã activitatea la Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti
Pe scurt
Consiliul Local Ploiești decide trecerea unui teren de la domeniul public la domeniul privat, în suprafață de 3,92 mp, situat lângă apartamentul de pe Aleea Brumărelelor nr. 9, pentru extinderea balconului. Apoi, terenul va fi concesionat direct persoanei Stroe Daniela Doina în acea suprafață, pentru realizarea extinderii. Practic, proprietarul va putea face modificări la locuință folosind terenul concesionat, cu efecte asupra drepturilor de folosință și eventuale costuri sau termene asociate procedurii de concesionare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Ploiesti în domeniul privat al municipiului a terenului adiacent imobilului situat în Ploieşti, Aleea Brumărelelor nr. 9, bl. 132, sc. B, ap. 23, parter, în suprafata de 3,92 mp, identificat conform planului de situatie întocmit de catre Persoana Fizică Autorizată Ion Ştefan care constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Brumarelelor.
Hotărârea nr. 198 din 2012 a Consiliului Local Ploiești
Titlu oficial
Hotărâre privind transformarea unor posturi ocupate de personal contractual care a absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îsi desfãsoarã activitatea la Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 198
privind concesionarea directă a unui teren către Stroe Daniela Doina în vederea
extinderii apartamentului proprietate personală situat în Ploieşti, Aleea Brumărelelor
nr. 9, bl. 132, sc. B, ap. 23, parter, prin edificarea unui balcon
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Vazând Expunerea de motive a domnului [NUME] si a domnilor
consilieri Valentin Marcu, Costel Horghidan, Iulian Bolocan si Raportul de specialitate al
Directiei de Gestiune Patrimoniu referitoare la concesionarea directa a unui teren către
Stroe Daniela Doina, în vederea extinderii apartamentului proprietate personală situat în
Ploieşti, Aleea Brumărelelor nr. 9, bl. 132, sc. B, ap. 23, parter, prin edificarea unui balcon;
Potrivit prevederilor art.10, alin.(2) din Legea nr.213/1998 privind bunurile
proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare si Legii nr.273/2006 privind
finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
In conformitate cu art.15, lit.e) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executarii
lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Vazand procesul verbal ale Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local —
Valorificarea Patrimoniului, Servicii catre Populatie, Comert, Turism, Agricultura,
Promovare Operatiuni Comerciale incheiat in data de 10.04.2012;
In temeiul art.36, alin.(2), lit.c) si alin.(5), lit.b) din Legea administratiei publice
locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
HOTARASTE:
Art. 1 — Aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Ploiesti în domeniul
privat al municipiului a terenului adiacent imobilului situat în Ploieşti, Aleea Brumărelelor
nr. 9, bl. 132, sc. B, ap. 23, parter, în suprafata de 3,92 mp, identificat conform planului de
situatie întocmit de catre Persoana Fizică Autorizată Ion Ştefan care constituie Anexa nr. 1
la prezenta hotărâre.
Art. 2 — Însuşeşte evaluarea efectuată de către PF.A. Bucur N. Alexandru -
Evaluator pentru terenul adiacent imobilului situat în Ploieşti, Aleea Brumărelelor nr. 9, bl.
132, sc. B, ap. 23, parter, în suprafata de 3,92 mp, care constituie Anexa nr. 2 la prezenta
hotărâre.
Art. 3 — Aprobă concesionarea directă către Stroe Daniela Doina, a terenului adiacent
imobilului situat în Ploieşti, Aleea Brumărelelor nr. 9, bl. 132, sc. B, ap. 23, parter, în
suprafata de 3,92 mp, în vederea extinderii apartamentului proprietate personală situat la
aceasă adresă prin edificarea unui balcon.
Durata concesiunii este de 49 ani, cu drept de prelungire cu cel mult jumatate din
durata inițială,
Art. 4 — Stabileşte redevenţa anuală pentru concesionarea terenului menţionat la art.
astfel încât să se asigure recuperarea valorii terenului, stabilită de P.F.A. Bucur N.
Alexandru - Evaluator, în termen de 25 ani şi anume 98,8 lei/an pentru terenul adiacent
imobilului situat în Ploieşti, Aleea Brumărelelor nr. 9, bl. 132, sc. B, ap. 23, parter, în
suprafata de 3,92 mp atribuit către Stroe Daniela Doina.
Art. 5 — Aprobă ca redevenţa stabilită conform art. 4 să se achite de către concesionar
pe toata durata concesiunii. Redevenţa se va actualiza anual cu indicele de inflaţie
comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Art._6 — Împuterniceşte Primarul municipiului Ploieşti să semneze contractul de
concesiune, în condiţiile prevăzute în prezenta hotarâre.
Art. 7 — Direcţia de Gestiune Patrimoniu va aduce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
Art. 8 — Direcţia Administratie Publică, Juridic - Contencios, Achiziţii Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţa celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploieşti, astăzi, 27 aprilie 2012
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează Secreta,
Gabriel Ionescu
Oana Cristina Ilac
pe
_ A SI
pi o
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.