HCL 154/2026 adoptată
privind aprobarea organigramei, statului de funcţii și Regulamentul de Organizare și Funcționare ale Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 154
privind aprobarea organigramei, statului de funcţii și Regulamentul de Organizare
și Funcționare ale Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor
Ploieşti
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 144/04.05.2026 al Primarului Municipiului
Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, prin care se propune aprobarea
organigramei, statului de funcţii și Regulamentul de Organizare și Funcționare ale
Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti, precum și
Raportul de specialitate al Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor
Ploieşti nr. 70036/23.04.2026;
având în vedere Raportul de specialitate nr. 205/19.05.2026 al Serviciului Resurse
Umane, Organizare şi Administrativ, Raportul de specialitate nr. 203/22.05.2026 al
Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte și
Raportul de specialitate nr. 158/26.05.2026 al Direcției Economice;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 - Comisia de buget
finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze
din data de 27.05.2026 şi avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine
publică, petiţii şi reclamaţii din data de 28.05.2026;
în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 106/16.04.2026
privind aprobarea numărului maxim de posturi pentru Primăria Municipiului Ploieşti şi
pentru instituțiile și serviciile publice de interes local, și adresa emisă de Primăria
Municipiului Ploiești nr. 7292/17.04.2026 și înregistrată de către Serviciul Public Local
Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti sub nr. 60047/18.04.2026 prin care se aduce
la cunoștință propunerea ordonatorului principal de credite privind stabilirea numărului
maxim de 36 posturi pentru Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor
Ploieşti, formulată în conformitate cu prevederile art. 129, alin. (3), lit. c), din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare;
ținând cont de prevederile art. XL, alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr.7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru
adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ
teritoriale ,,Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, aparatului de
specialitate al consiliului judeţean, precum şi a instituţiilor publice locale înfiinţate prin
hotărâri ale autorităţilor deliberative se realizează până cel târziu la data de 1 iulie
2026”;
în conformitate cu prevederile art. XL, alin. (7), lit. b) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi
pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor
administrativ-teritoriale ,,autorităţile deliberative, la propunerea ordonatorului principal
de credite, pot stabilii ca reducerea de posturi calculată prin aplicarea procentului de
30% la numărul maxim de posturi stabilit pentru punctul 1 din anexa la Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, să fie realizată prin reduceri de
posturi la toate punctele din anexa la respectiva ordonanţă de urgenţă, cu condiţia ca prin
însumarea posturilor reduse să se obţină reducerea prevăzută de lege”;
ținând cont de răspunsul nr. 4938239/13.05.2026 prin care Direcţia Generală
pentru Evidenţa Persoanelor avizează documentele de referinţă transmise de Serviciul
Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti prin adresa
70036.1./23.04.2026, respectiv desfiinţarea funcției publice de execuţie vacantă de
consilier, clasa I grad profesional superior din cadrul Serviciului Evidența Informatizată
a Persoanelor;
în temeiul Anexei din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum
şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, actualizată;
în baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. a) şi alin. (3), lit. c) și art. 196, alin. (1),
lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 9, alin. (3) din
Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, actualizată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă organigrama, statul de funcţii și Regulamentul de Organizare și
Funcționare ale Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti,
conform anexelor 1, 2 și 3 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data
de 01.07.2026.
Art. 2 Începând cu data de 01.07.2026, Hotărârea Consiliului Local
nr.354/28.07.2025 și Hotărârea Consiliului Local nr. 550/31.10.2023 îşi încetează
aplicabilitatea.
Art. 3 (1) Începând cu data adoptării prezentei, Serviciul Public Local Comunitar
de Evidenţa Persoanelor Ploieşti va fi sprijinit de Compartimentul Evidența Persoanelor
din cadrul Poliției Locale a Municipiului Ploiești pentru transportul cu auto pe raza
municipiului Ploiești (ridicare loturi acte de identitate; preluare documente și înmânare
documente persoane netransportabile; informare restanțieri).
(2) Pentru celelalte șapte localități deservite de Serviciul Public Local
Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti, transportul va fi asigurat, în continuare de
Primăria Municipiului Ploiești.
Art. 4 Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti va duce
la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice,
Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 28 mai 2026
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.