Se completează Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului din Pitești: la Art. 25 se introduce litera p) care prevede că direcția economică și monitorul local să organizeze Monitorul Oficial Local și să asigure publicarea documentelor care trebuie puse la publicitate, precum și a altor acte considerate necesare. Practic, cetățenii vor vedea în Monitorul Local ce informații oficiale sunt publicate și vor avea acces la documente publice ale primăriei, iar responsabilitatea pentru publicare revine Direcției Economice și Compartimentului Informatică, cu sprijinul Secretariatului General.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru completarea H.C.L. nr. 659/21.12.2023 privind aprobarea Regulamentului de
Organizare și Funcţionare a aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă extraordinară;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului
Piteşti;
- Raportul nr. 5793/01.02.2024 al Serviciului Management Resurse Umane;
- Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale
nr.6924/2024, nr,6925/2024, nr.6926/2024, nr.6927/2024, nr.6928/2024;
Văzând prevederile art. 129 alin. (3) lit. c) şi ale art. 3 alin. (1) la Anexa nr. | din Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin, (1) lit. a) din Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art]. Anexa la H.C.L. nr.659/21.12.2023 privind aprobarea Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare a aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti, se
completează la Art. 25 cu lit. p), care va avea următorul cuprins:
“p) organizează Monitorul Oficial Local și asigură publicarea documentelor care,
potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoștință publică precum și a oricăror altor documente a
căror aducere la cunoștință publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.”
Art.]I. Direcţia Economică și Compartimentul Informatică vor aduce la îndeplinire
dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, direcțiilor și serviciilor
independente din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Pitești, de către
Secretarul General al Municipiului Piteşti.
PREȘEDINPE,ESEDINȚĂ,
Mikai-loay Mikăvestu
N ( Antrasemnează pentru legalitate
73 DEAL AR GENERAL MUNICIPIULUI,
Andrei-Cătăliri Găluoăru-
Piteşti,
Nr.61 din 08.02.2024
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.